CHIȘINĂU, 17 sep – Sputnik. Parlamentul European a cerut înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei din cauza situației cu Aleksei Navalnîi, într-o rezoluție adoptată de deputații europeni.
“Parlamentul European (…) îndeamnă cu insistență la crearea unui mecanism care ar permite colectarea informației și înghețarea activelor europene ale persoanelor corupte și responsabile în conformitate cu rezultatele investigațiilor Fundației pentru combaterea corupției a lui Aleksei Navalnîi”, se spune în document.
Totodată, Parlamentul European îndeamnă toate statele UE să renunțe la construcția gazoductului Nord Stream – 2, precum și insistă asupra introducerii unor sancțiuni individuale pentru încălcarea drepturilor omului.
De asemenea, în rezoluție se menționează despre necesitatea unei reevaluări strategice a relațiilor dintre UE și Rusia și a continuării izolării Moscovei în forumurile internaționale, precum G7.
Totodată, deputații europeni au cerut demararea unei anchete internaționale a cazului lui Navalnîi, cu participarea UE, ONU, Consiliului Europei și OPCW.
În favoarea rezoluției a votat 532 deputați, împotriva – 84, s-au abținut – 72. Decizia Parlamentului European nu o forță juridică obligatorie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova