BUCUREȘTI, 15 sept – Sputnik. După o discuție a noului for de conducere al PSD, Marcel Ciolacu a anunțat vestea politică a momentului: PSD nu va face alianțe electorale la alegerile generale.
”Am luat hotărârea, fiind ultima zi în care pot fi înscrise acorduri de alianțe politice, ca PSD să meargă singur la aceste alegeri”, a spus Ciolacu, aducând un argument ciudat: ”Foarte mult a contat că la alegerile locale nu am avut nicio alianță”.
Desigur, este o procedură de criză, pentru că, de fapt, PSD înregistrează o mare scădere față de alegerile trecute – iar mulți dintre parlamentari nu se vor mai regăsi pe listă. Ori, o alianță ar fi însemnat negocierea cu alte partide având ca preț cedarea de locuri eligibile – ceea ce PSD nu își permite în acest moment.
Desigur, acest anunț se poate traduce și altfel – PSD plănuiește să rămână în opoziție după viitoarele alegeri, pentru că fără aliați în prima fază, PSD nu are nicio șansă de prelua puterea după alegerile din 6 decembrie.
Și încă o problemă – susținerea mediatică a PSD ar putea să se diminueze, având în vedere că patronatele TV au interese față de cei care au șanse să ajungă la putere.
În momentul de față, această decizie a PSD dă ocazia Pro România de a se consolida prin preluarea unor parlamentari care nu se vor mai regăsi pe listă. De asemenea, ALDE și PPUSL ar putea crea o alianță de centru, care ar putea face un joc de echilibru în viitorul parlament.
În fine, PSD s-ar putea confrunta și cu plecări ale unor personalități cu audiență, precum Liviu Pleșoianu, nemulțumite de politica fără orizont a lui Ciolacu și Dîncu.
Prin decizia de azi, Marcel Ciolacu și echipa sa se abat de la strategia ultimelor alegeri la care PSD a avut succes – pentru care s-au făcut alianțe sau au fost anunțate alianțe post electorale. Deci, liderul PSD își asumă un mare risc, iar un eventual eșec îl va prinde și fără argumentul de a fi procedat ca predecesorii săi. Iar un succes al PSD nu se prea prefigurează.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova