BUCUREȘTI, 12 sept – Sputnik. Pandemia de coronavirus aduce schimbări și pentru sistemul de învățământ. Anul acesta, cursurile se vor derula în condiții speciale, după trei scenarii – verde, galben și roșu – în funcție de situația epidemiologică.
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică prezintă o serie de reguli și recomandări de conduită sanitară pe care elevii trebuie să le aibă în vedere o dată cu începerea anului școlar pentru a preveni răspândirea noului coronavirus COVID-19.
Aceștia spun că sunt 3 lucruri care ne țin în siguranță și pe noi, și pe ceilalți.
Masca trebuie purtată astfel încât să acopere atât nasul, cât și gura. Utilizarea măștii în spații închise previne transmiterea virusului atunci când mai multe persoane se află simultan într-o încăpere. Tot masca face să poată fi redusă distanța minimă dintre persoane la cel puțin 1 metru în interior.
De asemenea, atunci când distanța dintre persoane nu poate fi menținută la cel puțin 1,5 metri sau atunci când un număr mare de persoane se află în aceeași zonă trebuie purtată masca.
Distanța fizică trebuie păstrată la cel puțin 1 metru în interior, cu obligația purtării măștii, și cel puțin 1,5 metri în aer liber, atunci când nu este purtată masca.
În sala de clasă, trebuie menținută distanța atât față de colegi, cât și față de profesori, în timpul orelor, în pauze sau în momentul sosirii/plecării de la cursuri. În cazul orelor de educație fizică vor fi evitate acele activități care presupun contactul direct între elevi sau prin intermediul obiectelor atinse frecvent – spre exemplu, jocul de echipă cu mingea, informează stirioficiale.ro.
Mâinile trebuie igienizate sau dezinfectate ori de câte ori atingem o suprafață care ar putea fi infectată. Trebuie să avem grijă să dezinfectăm nu doar mâinile, dar și obiectele pe care le purtăm frecvent cu noi, cum ar fi telefonul mobil.
Autoritățile îndeamnă ca, în sala de clasă, copiii să se așeze întotdeauna în același loc și să evite să atingă obiectele colegilor, scaunele și băncile ocupate de aceștia.
După ce ating creta, buretele sau tabla, adică obiectele sau suprafețele comune, elevii trebuie să își dezinfecteze mâinile.
Ghiozdanul trebuie așezat astfel încât să fie cât mai ferit de o posibilă contaminare.
În pauze, elevii trebuie să păstreze distanța de minim un metru față de colegi. Dacă se află în aer liber și nu poartă mască, atunci distanța trebuie să fie de minim 1.5 metri. Școlarii trebuie să evite să facă schimb sau să atingă obiectele pe care au pus mâna și alte persoane. După orice contact cu suprafețele comune se impune o dezinfectare a mâinilor.
În ce condiții pot face elevii cursuri online
Elevii cu simptome de boală NU trebuie să se prezinte la școală, iar părinții au obligația de a anunța unitatea de învățământ, precum și medicul de familie.
Părinții/ însoțitorii care conduc elevii la școală NU pot intra în instituția de învățământ decât în situații excepționale, cu aprobarea prealabilă a conducerii școlii.
Elevii care fac parte din grupe de risc în ipoteza infectării cu noul coronavirus (COVID-19), sau locuiesc cu persoane care se află în grupele de risc, pot face școala online, pe baza unei solicitări din partea părinților, în urma unei adeverințe medicale din partea medicului de familie sau a medicului curant.
În cazul absenței de la școală pentru cel puțin 3 zile consecutive, elevul va trebui să prezinte în momentul revenirii la școală o adeverință medicală din partea medicului de familie.
La fel ca și în anii precedenți, elevii care intră în noul ciclu de învățământ - grădiniță - grupa mică, primar - clasa I, gimnaziu - clasa IV, liceal - clasa IX, postliceal - trebuie să prezinte o adeverință de intrare în colectivitate care poate fi eliberată de medicul de familie în cursul primei săptămâni de școală, dacă nu se regăsește în dosarul de înscriere.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova