Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Moldova va cumpăra încă 100 de mii de teste și 8 ambulanțe în lupta cu COVID-19

Ministerul Sănătății intenționează să cumpere în următoarea perioadă încă 100 de mii de teste pentru diagnosticarea infecției de COVID-19 și opt ambulanțe reanimobile pentru nou-născuți și adulți, dar și mai multe aparate necesare pentru tratarea pacienților.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 sept - Sputnik. Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat că Republica Moldova va cumpăra un lot de 100 de mii de teste pentru diagnosticarea infecției de COVID-19. De asemenea, vor fi achiziționate opt ambulanțe reanimobile pentru nou-născuți și adulți, monitoare, ventilatoare, aparate mobile pentru radiografie, electrocardiografe și consumabile pentru diagnosticarea coronaviruslui. Viorica Dumbrăveanu a făcut anunțul în cadrul discuțiilor cu responsabilii de implementarea proiectului Băncii Mondiale ”Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”.

Ministrul Sănătății a menționat că este important ca procesul de achiziție să fie desfășurat transparent, în strictă conformitate cu prevederile actelor normative și cu implicarea grupurilor de lucru, din care să facă parte și membrii societății civile.

La fel, Dumbrăveanu a precizat că toate echipamentele și dispozitivele medicale vor fi distribuite conform necesităților și profilului instituțiilor medicale.

Până acum, în cadrul acestui proiect au fost achiziționate mai multe echipamente de protecție care au fost distribuite spitalelor din țară. Astfel, au fost cumpărate 100 de mii de teste, iar laboratoarele ANSP au fost dotate cu dispozitive pentru asigurarea diagnosticului de laborator a infecției COVID-19 și consumabile. De asemenea, instituțiile medicale au fost dotate cu 150 de pulsoximetre și 194 de paturi în secțiile de terapie intensivă.

În data de 21 mai a fost ratificat acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind implementarea Proiectului ”Răspuns de Urgență la COVID-19” în valoare de 52,9 milioane de euro.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova