BRUXELLES, 10 sept - Sputnik. Franța a cerut UE să pregătească o taxă la nivel european dacă negocierile privind taxarea multinaționalelor din domeniul tehnologic vor eşua.
Un număr de aproape 140 de ţări negociază prima reformă a regulilor fiscale internaţionale din ultima generaţie, pentru a ţine cont de dezvoltarea marilor companii de tehnologie, cum sunt Google şi Amazon.
În condiţiile în care Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) trebuie să prezinte luna viitoare un proiect de acord, obiectivul de a ajunge la un acord până la sfârşitul acestui an pare tot mai dificil.
SUA protejează însă aceste multinaționale și a cerut întreruperea discuţiilor la începutul acestui an, după ce a sugerat că acordul trebuie să includă un mecanism de participare voluntară pentru companiile americare.
”Este foarte clar, Statele Unite nu doresc un acord referitor la taxa digitală în cadrul OCDE. Aşa că creează obstacole care ne împiedică să ajungem la un acord, chiar dacă lucrările tehnice sunt gata”, a declarat ministrul francez de Finanţe Bruno Le Maire.
În absenţa unui acord global, unele ţări europene au urmat exemplul Franţei, creând propria taxă pe serviciile digitale. Dar, pentru că a procedat în acest fel, Franţa a fost avertizată de Satele Unite cu aplicarea unor tarife punitive.
Le Maire a reluat însă un apel la adresa statelor UE de a continua eforturile de înfiinţare a unei taxe pe serviciile digitale la nivelul UE, dacă nu va avea loc un acord internaţional.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova