BUCUREŞTI, 10 sept – Sputnik. Miercuri, Israelul a raportat 400 de contagieri suplimentare faţă de ziua precedentă şi o sporire a numărului de teste, fiind efectuate 44.717 de teste miercuri, cel mai mare număr de până acum.
De asemenea, începând de marţi, în peste 40 de localităţi şi cartiere cu o rată ridicată de cazuri, au fost impuse interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii, potrivit stiridiaspora.ro.
Autorităţile se gândesc însă la introducerea unor măsuri mai restrictive generale în contextul în care se apropie sărbătorile evreieşti, care vor avea loc la sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie: Rosh Hashana (Anul Nou evreiesc) şi Sukot.
Mai mult, potrivit publicaţiei Times of Israel, responsabili din Ministerul Sănătăţii au cerut executivului condus de premierul Benjamin Netanyahu adoptarea de măsuri de izolare generală în întreaga ţară timp de o lună.
Se mai propune închiderea şcolilor şi a magazinelor timp de câteva săptămâni, cu restricţii de deplasare între oraşe, sau aplicarea unor restricţii concrete doar în perioada principalelor sărbători (Anul nou evreiesc, Yom Kipur şi Sukot).
În Israel s-au înregistrat până acum 141.000 de contaminări cu coronavirus, peste 470 de persoane fiind internate în spital în stare gravă, dintre care 133 sunt conectate la ventilatoare. Cifra totală a deceselor se ridică la 1.054, miercuri fiind raportate 11 noi decese.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova