Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Kremlinul a comentat informațiile despre anularea Liniei Directe

Conferința de presă anuală a președintelui rus, care are loc în a doua jumătate a lui decembrie, e în proces de pregătire.
Sputnik

CHIȘINĂU, 9 sep – Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat informațiile apărute în presă despre anularea conferinței de presă anuale a lui Vladimir Putin.

Potrivit lui, de facto, în ultimul timp șeful statul desfășoară o linie directă în timpul reuniunilor interactive.

Președintele Franței, dezvăluiri după o întâlnire cu Putin: “Îţi cer să-l cedezi Rusiei!”

“Observați cât de des președintele comunică cu șefii regiunilor, observați cât de des discută cu colectivele. De fapt, toate acestea se întâmplă într-un format similar cu Linia Directă. Iată de ce am putea spune că în ultimele luni președintele este continuu într-o linie directă”, a spus purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale ruse.

Totodată, el a menționat că în conferința de presă anuală a președintelui, Kremlinul va adăuga elemente ale liniei directe.

Deocamdată, se planifică organizarea comunicării lui Putin cu presa “pe viu”, însă nu sunt excluse anumite modificări, a adăugat Peskov.