Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Pandemia a pus lacătul pe ultima fabrică de sticlă din România - a funcționat 400 de ani

Fabrica de sticlă de la Avrig, din județul Sibiu, și-a închis porțile. Pandemia de coronavirus a făcut ca aceasta să rămână fără comenzi, așa că societatea s-a închis, iar cei peste 100 de salariați să rămână pe drumuri.
Sputnik

BUCUREȘTI, 7 sept – Sputnik. Patru sute de ani: atât a durat viața fabricii de sticlă de la Avrig, care și-a închis porțile.

Fabrica din Avrig producea o gamă largă de produse din sticlă, cum ar fi pahare, căni, vaze, boluri, farfurii, unele decorate sau gravate după cum cereau clienții.

Angajații lucrau numai pentru export. Din păcate, totul s-a năruit în perioada de lockdown cauzată de pandemia de coronavirus. Atunci, toate contractele au fost oprite.

Până în luna martie, fabrica livra în fiecare lună produse în valoare de cel puțin 160.000 de euro către țări precum Germania, Italia, Franța, Elveția, Belgia sau Austria, notează ziare.com.

În urmă cu 20 de ani, pe porțile fabricii intrau peste 1000 de angajați, iar în martie mai erau 120.

La Avrig s-a lucrat pentru Versace și Tiffany și tot aici s-au făcut paharele pentru nunta prințului Charles cu Diana.

Doru Teodorescu, directorul fabricii, spunea, în iulie 2020, că încă din martie au scăzut comenzile și că, deși au redus din personal, era tot mai greu.

”Datoriile au fost tot mai mari, creditorii nu au mai acceptat și s-a cerut falimentul”, a spus Teodorescu.

În anul 2004, fabrica a fost cumpărată de compania franceză ARC International, producător al sticlăriei Luminarc, pentru suma de aproape 2 milioane de dolari. Ulterior, a fost transferată în proprietatea unei firme înregistrată în Insulele Virgine Britanice, Vois Group Limited.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova