MOSCOVA, 7 sept – Sputnik, Irina Alksnis. Fundalul informațional mondial din ultimele zile amintește, prin rusofobia sa agresiv-isterică, de evenimentele din 2014-2015, când Occidentul a declanșat o campanie antirusească de proporții planetare și de o intensitate maximă.
Nu e de mirare că în evenimentele curente se întrevede o continuare a acelor procese și un nou val de confruntări între Rusia și puterile occidentale. Pentru cineva astfel de afirmații ar părea jignitoare, luând în considerare diminuarea tensiunilor în ultimii ani: s-ar părea că lucrurile începuseră să se aranjeze și iată că o luăm de la început.
Ținem să-i calmăm pe cei îngrijorați: în pofida unei similitudini, evenimentele actuale și acele care au avut loc la mijlocul deceniului, diferă cardinal.
În ultimii 5-6 ani ordinea politică mondială a trecut prin niște schimbări profunde. La mijlocul anilor 2010 planeta trăia într-un Pax Americana – un sistem de dominație occidentală, în fruntea căruia se afla SUA, în calitatea lor de singura supraputere globală. Chiar dacă atunci acest sistem a trecut prin niște crize profunde, nu exista nicio umbră de îndoială că acesta rămâne unul solid și lipsit de alternative.
Anume dorința Occidentului de a diminua din problemele tot mai mari, de a-și întări puterea, aflată în declin, iar totodată să-și înece concurentul prea obraznic și excesiv de încrezut în sine, fapt care a devenit un motiv al conflictului în jurul Ucrainei și intensificării confruntărilor cu Rusia.
Atunci Rusia a devenit principala țintă a Occidentului, care s-a unit într-un front comun împotriva ei. Tot ce se întâmpla pe atunci – isteriile politicienilor occidentali, acuzații aberante și delirante, valuri de mizerii rusofobe în presă, sancțiuni sectoriale, era îndreptat spre obținerea unei capitulări geopolitice totale a Moscovei. Acest lucru ar fi permis transformarea dușmanului înfrânt într-o sursă de resurse naturale pentru întreținerea și prelungirea propriei dominații. Adică, repetarea scenariului de după destrămarea URSS.
Doar că Rusia a reușit să rămână în picioare. În acest fel ea a aplicat o lovitură fatală ordinii mondiale, pentru conservarea căreia a fost inițiat tot acest spectacol.
Acum trăim într-o lume vizibil diferită.
E puțin probabil ca actuala stare a lucrurilor să reprezinte o agonie a sistemului, însă putem afirma cu certitudine că e o criză profundă. O trăsătură esențială a etapei actuale este accentuarea divergențelor în interiorul Occidentului. Nu e vorba doar de o tensionare a relațiilor între state (Marea Britanie și UE, Germania și SUA etc.), dar și despre o ascensiune a gradului de confruntare socio-politică în interiorul statelor occidentale.
Occidentul colectiv, care acum șase ani se ridicase împotriva Rusiei, nu mai există. După ce a eșuat în atingerea scopurilor puse în față în anii 2010, a început să se autodevoreze. Agenda politică externe s-a transformat pentru el o derivată a conflictelor politice interne. Un punct culminant au devenit, fără îndoială, evenimentele din SUA – unde de mai multe luni au loc dezordini de stradă și o campanie prezidențială extrem de murdară. Însă lucrurile nu se opresc aici.
Povestea cu otrăvirea lui Aleksei Navalnîi reprezintă, în primul rând, o manifestare a luptei politice interne în Germania între taberele globalist-proamericană și cea orientată național a elitei germane pentru soarta proiectului Nord Stream – 2. Același lucru se întâmplă, dar cu o mai puțină fervoare și în cazul companiei chineze Huawei sau a cooperării între Europa și Iran.
Acele forțe occidentale, care își apără dreptul statelor lor la suveranitate, se află într-o capcană, creată în perioada precedentă, când Occidentul unit în dorințele de a exercita presiuni asupra “statelor-proscrise”, transformându-le prin propagandă într-un rău absolut, capabil doar de crime. Acest lucru a devenit o axiomă, care nu necesită nicio demonstrare.
Drept urmare, nicio forță politică din Occident nu-și poate permite acum să declare că nu poate avea încredere în concluziilor laboratorului bundeswerului despre otrăvirea bloggerului rus cu Noviciok, atât timp cât nu a avut loc o verificare deschisă a analizelor, cu participarea tuturor părților interesate. Tot așa nu poate fi pusă la îndoială intenția “Chinei comuniste” de a înrobi întreaga planetă prin controlul asupra rețelelor 5G.
Maxim de ce sunt în stare e să promoveze o retorică evazivă, în spatele căreia se ascunde o opoziție tacită, în special, față de tentativele de a sugruma industria germană, fapt care se va întâmpla în cazul renunțării la noul gazoduct.
Chiar și în punctul maxim al confruntării cu Rusia la mijlocul anilor 2010, Occidentul nu a recurs la cele mai radicale măsuri. Sancțiunile sectoriale au fost destul de sensibile pentru Moscova, nimic mai mult de atât.
Totuși, aveau în rezervă niște soluții mult mai dure. Spre exemplu, deconectarea de la SWIFT ar fi reprezentat o lovitură dură data economiei rusești. Însă nu au recurs la acest pas, nu pentru că ar fi dat dovadă de indulgență față Moscova. Occidentul a avut o indulgență față de sine însuși: cu cât ar fi mai puternică lovitura, cu atât sarcina devine mai complicată – deconectarea unei economii care face parte din Top 10 de la sistemul internațional de comunicații financiare ar fi implicat o pierdere de mijloace prea mare.
Au decis că totul se va rezolva fără să mai recurgă astfel de măsuri.
Rezultatul e știut: nu le-a ieșit nimic.
Acum, în cazul celui mai negativ scenariu al evoluției evenimentelor ar putea fi renunțarea la Nord Stream 2 sau o interzicere totală a activității Huawei în Europa, însă aceasta nu va deveni fatal pentru Rusia și China.
Însă, aceasta va fi un pas catastrofal pentru mai multe sectoare ale economiilor naționale din Occident, și, drept urmare, pentru o parte semnificativă a elitelor care au crescut în mijlocul acestora și cărora le datorează bunăstarea.
S-a remarcat cu diverse ocazii că nu există războaie mai nemiloase decât cele civile. Acum cinci ani, în cea mai acută fază confruntării cu Rusia, Occidentul nu a recurs la cele mai dure măsuri.
Se pare că acum s-a copt pentru astfel de decizii. Doar că ținta principală va deveni nu oponentul geopolitic (chiar dacă așa ar părea, judecând după sloganurile lor), ci dușmanii interni.
Occidentul este gata să declanșeze un război distrugător. Un război de autodistrugere.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova