BUCUREȘTI, 4 sept - Sputnik. Pe segmentul deceselor din cauza coronavirusului în rândul cadrelor medicale, Mexicul este ţara cea mai afectată, arată un raport Amnesty International, numărul total la nivel mondial al victimelor Covid 19 din această categorie fiind de cel puțin 7.000.
„Faptul că peste 7.000 de persoane au murit încercând să-i salveze pe alţii reprezintă o criză de o amploare considerabilă”, a declarat Steve Cockburn, şeful programului de Justiţie socială şi economică al Amnesty International.
Cel puţin 1.320 de cadre medicale au decediat de coronavirus în Mexic, aici fiind cel mai mare număr cunoscut pentru o singură ţară, se arată în raportul citat.
Un raport precedent al Amnesty International, publicat pe 13 iulie, menţiona 3.000 de victime în rândul angajaţilor în domeniul sănătăţii în întreaga lume. Creșterea bilanțului tragic are loc după o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 în mai multe ţări, dar o altă cauză poate fi și accesul ridicat la informațiile relevante.
Dacă Mexicul este pe primul loc la cadre medicale decedate din cauza coronavirusului, SUA se află pe locul doi, cu 1.077 de decese, urmate de Marea Britanie (649) și Brazilia (634).
„Toate cadrele medicale au dreptul să fie în siguranţă la locul de muncă, este scandalos că atât de mulţi oameni plătesc cel mai ridicat preţ”, a mai declarat Cockburn, care consideră că numărul declarat al victimelor în domeniul sănătăţii ar putea fi mai mic decât cel real în mai multe ţări.
La nivel mondial, există 26,1 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus şi peste 865.000 de decese provocate de COVID-19.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova