BUCUREȘTI, 3 sept – Sputnik. Desigur, nimeni nu se așteaptă ca școlile din România, de loc în regulă chiar și în timpuri normale, vor fi acum sigure pentru copii – și implicit pentru familiilor lor sau pentru dascăli. Dar, cu toate acestea, afirmația reprezentantului României la OMS, prof.dr. Alexandru Rafila, este șocantă prin sinceritate și sublinierea unor posibile consecințe:
”Părinții trebuie să înțeleagă că trebuie să își asume acest risc - trebuie să își lase copiii să meargă la scoală pentru că altfel consecințele pe termen lung ale modului în care se vor dezvolta acești copii vor fi nefavorabile”, spune Rafila – ”și nu cred că vreun părinte dorește ca copilul să aibă dificultăți de integrare în societate, de comunicare”.
Afirmația lui Rafila, făcută la Digi24, este susținută de un fenomen grav al zilelor noastre – creșterea numărului de cazuri de autism și de ADHD, dar și de cazuri tot mai frecvente de depresie la copii și tineri.
”Noi suntem ființe sociale - daca trăim doar în mediu virtual, problemele sunt foarte serioase. OMS pledează foarte clar pentru revenirea la scoală, bineînțeles în condiții de siguranță”, a subliniat Alexandru Rafila.
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie subliniază că alternativa ”online” poate fi doar ceva complementar. ”Principiul de la care trebuie plecat este că şcolile trebuie să înceapă - iar şcoala online trebuie să fie doar complementară modului de desfăşurare clasic al şcolii”.
De fapt, cunoscutul medic atrage atenția - ”copiii nu sunt în pericol în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus”.
”Marea lor majoritate fac forme inaparente sau fac forme foarte uşoare de boală, iar nevoia de a fi tratat în spital pentru un copil şcolar este extrem de redusă, procentul fiind de 0,1% dintre copiii care contactează boala, este un studiu în acest sens desfăşurat în Marea Britanie”, a declarat Rafila.
În privința măsurilor, acestea sunt trei simple: ”distanțarea elevilor, utilizarea măștii şi măsurile igienice”, a spus Rafila.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova