Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Guvernul acuzat că vrea să vândă pe bucăți companiile de stat din România

Planul Guvernului de a vine pe bucăți companiile profitabile din România a fost dezvăluit de un fost ministru PSD, senatorul Radu Ștefan Oprea.
Sputnik

BUCUREȘTI, 3 sept - Sputnik. Senatorul Radu Ștefan Oprea, fost ministru pentru IMM-uri, a acuzat astăzi Guvernul că pregătește ”cel mai mare tun financiar contra românilor”.

Pandemia de COVID-19 lasă oamenii pe drumuri. O întreagă industrie, aproape îngropată

Într-o postare pe facebook, Oprea spune că liberalii vor să vândă pe bucăți cele mai profitabile companii de stat din România, firme care valorează 20 de miliarde de euro.

”PSD le-a stricat apele. Sunt supărați că am trecut prin Parlament legea care interzice, vreme de doi ani, vânzarea acțiunilor la firmele de stat! De aceea, presați de clientela politică, Guvernul Orban a găsit o portiță să le vândă pe bucăți”, arată fostul ministru.

El spune că acest plan este prevăzut într-o ordonanță de urgență aflată astăzi pe masa Guvernului, prin care Guvernul vrea să vândă terenuri, spații comerciale, spații de producție sau alte clădiri, tot ce au mai valoros aceste firme.

”PSD se va opune în Parlament vânzării pe bucăți a Hidroelectrica, Romgaz, CEC sau Poșta Română! Se va vedea în Parlament cine este de acord ca bunurile cele mai de preț ale țării să fie vândute pe șest, în plină pandemie, la prețuri de nimic!”, a atenționat fostul ministru în postarea de pe contul său de socializare.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova