Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Kremlinul: Rusia își reduce dependența de hidrocarburi

Rusia își reduce treptate dependența de extragerea de hidrocarburi, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Sputnik

CHIȘINĂU, 2 sept – Sputnik. Dependența Rusiei de veniturile obținute din extragerea de hidrocarburi nu convine nimănui, însă aceasta se reduce etapizat, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

SUA au cumpărat cantități imense de petrol din Rusia

În cadrul unui dialog cu jurnaliștii, Peskov a fost întrebat dacă Kremlinului îi convine că potrivit aprecierilor Ministerului Finanțelor în anul 2019 aportul veniturilor obținute din extragerea de hidrocarburi la bugetul de stat a constituit 40 la sută. Mai devreme, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că răspunsul țării la provocările pandemiei a demonstrat că țara nu este o „stație de alimentare”.

“Această cifră, firește, nu mulțumește și nu convine nimănui. Însă această cifră are tendința de a se reduce treptat, fie și destul de lent. În ultimii 10-15 ani această reducere se observă cu ochiul liber”, a spus Peskov.

Oficialul a amintit că președintele Rusiei a remarcat o creștere paralelă a sectorului de tehnologii înalte.

„În contextul pandemiei, care a adus noi provocări, anume știința, medicina au demonstrat rezultate excepționale la nivel mondial”, a spus Peskov.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova