BUCUREȘTI, 1 sept – Sputnik. Un dintre cele mai apreciate voci din PSD la un moment dat, văzut și de zona națională ca o speranță, Liviu Pleșoianu a dispărut brusc în luna iunie. Din 6 iunie… nicio postare, nicio apariție TV, nimeni nu mai știa ce este cu energicul deputat.
Aseară, după moțiune, a revenit (la fel de brusc), explicând că își propusese să… nu mai consume ”timpul nimănui cu comentarii pe marginea pseudopoliticii românești”.
Dar, acum, după moțiunea lui Ciolacu, ”trebuie să spun totuși câteva lucruri cu privire la ultima zi de vară parlamentară”. Liviu Pleșoianu prezintă în 6 puncte mănunchiul său de idei, de fapt începe un adevărat război cu actuala conducere, după cât se pare:
1. ”Am fost prezent azi în plen pentru a-l trimite acasă pe premierul Ludovic Orban TOCMAI pentru că mă număr printre foarte puținii care nu l-au votat premier pe același Ludovic Orban acum câteva luni, atunci când domnului Ciolacu i s-a părut foarte inteligent și „responsabil” să-l reînscăuneze prin votul parlamentarilor PSD care tocmai îl dăduseră jos!”, scrie Pleșoianu cu justificată ironie.
2. ”Faptul că tocmai unul ca Grindeanu spune scrâșnind din dinți că “cei care absentează la moțiune vor fi excluși” e de un penibil care sfidează grotescul și care forțează limitele bunului-simț până în pragul patologicului!”, continuă Pleșoianu.
Deputatul remarcă, tot ironic, că vorbește despre excluderea celor care nu respectă „decizia partidului” tocmai ”singurul premier din istoria omenirii autoizolat în clădirea Guvernului în afara oricărei pandemii, singurul premier care s-a baricadat în Palatul Victoria și a înghițit nu doar cheia, ci și clanța, ca nu cumva să plece atunci când propriul partid îi cerea să plece?”.
”Cel care zbiera la miezul nopții „Ăăăsta-i adevărrrrratul GRINDDDIIIANU!”, după ce fusese nevoie de… AUTOMOȚIUNE de cenzură ca să plece în sfârșit acasă, are acum tupeul chomolungmian să vorbească despre excluderi pe motiv de nerespectare a deciziilor partidului!? …Fabulos!”, își mărturisește uimirea Pleșoianu.
3. Ajungem la Ciolacu: ”Faptul că Înțeleptul de la Buzău, marele om de stat și de partid Ciolacu, vorbește de asemenea despre “excluderea” celor care n-au venit în plen să-l trimită acasă pe Orban e iarăși ceva absolut grotesc!”, scrie Pleșoianu. ”Domnu’ Ciolacu, înainte de a fi premier Orban pentru că nu a fost cvorum azi, Orban e premier pentru că TU ai îndemnat parlamentarii PSD să-l voteze premier!”.
Pleșoianu îi aduce aminte lui Ciolacu că l-au dat jos cu toții pe Orban ”pentru că l-am considerat dezastruos ca premier în afara unei pandemii, iar tu, domnu’ Ciolacu, ai considerat că e “un gest responsabil” să-l voteze parlamentarii PSD premier pe dezastruosul Orban pentru a gestiona și o pandemie!”.
Întrebarea e firească: ”Ce e logic, rațional, responsabil în această “gândire”?”. Dar, oare are rost această întrebare în cazul lui Ciolacu?
4. ”Domnul Ciolacu a depus moțiunea de cenzură exact înainte de pseudocongresul PSD procedând întocmai precum Don Juan-ul de ocazie care mai adaugă ceva în slipi atunci când iese pe plajă ca să impresioneze”, scrie Pleșoianu, o asociere care sigur îl va deranja pe actualul președinte.
Moțiunea a fost depusă pe 17 august și votul a fost stabilit tocmai pe 31 august, atrage atenția Liviu Pleșoianu, atrăgând atenția că ”a fost în ultima zi de sesiune extraordinară, în ultima zi in care mai putea fi, adică, votată!”
”Că e blat, că e doar politică de trei-lei-cuie, nici măcar nu mai contează... Ideea este că PSD începe să fie ridicol, iar acesta este de departe cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui partid”, scrie Pleșoianu.
5. ”În caz că nu știați, propunerea de premier care se vehicula în cazul trecerii moțiunii era cea a domnului Leonardo Badea”, preia deputatul ideea vehiculată de presă. ”Lucrul era absolut firesc, câtă vreme, pur întâmplător, și domnul Leonardo Badea e absolvent al înaltelor studii SRI...”.
Ori, în acest sens, Liviu Pleșoianu se gândește că ar fi mai bine ”să nu mai cheltuim atâția bani cu pseudopolitica și pseudodemocrația – să-și facă direct serviciile Guvern de coaliție națională – “Guvernul Comunității de Informații”. De ce să se mai chinuie săracii să-și facă sau să acapareze partide ca să salveze aparențele?...”.
6. ”Tot ce am spus până acum este egal cu zero. Și aceasta pentru că – RECUNOSC! – nu l-am consultat pe înaltul strateg Vasile Dîncu înainte de a scrie. Mare greșeala!”, încheie Liciu Pleșoianu mesajul – primul de la ”revenire”.
Dar, apropo de revenire – Pleșoianu promite ca, în câteva zile, va scrie despre ”lucrurile cu adevărat importante”, asupra cărora și-a ”concentrat toată atenția în ultimele săptămâni, în câteva zile…”.
Așteptăm cu nerăbdare să le citim!
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova