Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Marcel Ciolacu aplică în PSD… strategia lui Saddam Hussein!

Saddam a pornit un conflict controlat dar imposibil de câștigat, apoi a dat vina pe unii generali, scăpând de ei. O metodă care a asigurat liniștea dictaturii, chiar dacă a însemnat o înfrângere pentru țară
Sputnik

BUCUREȘTI, 28 aug – Sputnik. Unul dintre cei mai buni specialiști în probleme Orientului, regretatul jurnalist Mihai Antonescu, personaj extrem de bine conectat la surse de prim rang din Irakul lui Saddam și Siria lui Hafez Al Assad, îmi explica adevărul din spatele primului război din Golf.

Încă o confirmare a PREMIERULUI pe care Ciolacu îl va propune lui Iohannis! Alte variante

Reamintesc că atunci, în 1991, Irak a ocupat Kuweit, pretextând dreptul său istoric, fapt care a declanșat o reacție internațională pe cât de mare, pe atât de butaforică, Irakul cedând imediat, practic fără pierderi ale vreuneia dintre părți. Iar Saddam a rămas liniștit la putere – ba chiar mai liniștit. De ce asta? Fusese înțeles Saddam cu unii inamici de peste hotare? Cu Franța, sigur – avea afaceri de multe miliarde.  Cu SUA? Doar lucrase pentru ei, fusese înarmat de ei contra Iranului.

Din informațiile sale ”din interiorul” dictaturii irakiene, regretatul meu amic construise o explicație a declanșării războiului: nevoia lui Saddam de a scăpa de singurii care îi puteau amenința „tronul” – generalii armatei sale.  

Ceea ce s-a și întâmplat, Saddam a pornit un conflict controlat dar imposibil de câștigat, apoi a dat vina pe unii generali, scăpând de ei. O metodă care a asigurat liniștea dictaturii, chiar dacă a însemnat o înfrângere pentru țară.

Povestea asta mi-a revenit în memorie văzând ciudata manevră și atitudine a lui Marcel Ciolacu, instalat la putere în PSD pe căi cel puțin dubioase – și care acum o ține aparent aiurea cu moțiunea. O moțiune care NU are cum să aducă vreun câștig PSD, care NU are cum să preia guvernarea – atât din cauza Iohannis, cât și din motive interne. PSD nu are echipă guvernamentală – și nu are soluții pentru a transforma în bine dezastrul creat de PNL.

Cunoscut sociolog dă în vileag planul Ciolacu-Dâncu! Ținte – Firea, Olguța, Șerban Nicolae

Să nu uităm că nu vorbim de PSD-ul curajos al lui Dragnea, Ponta sau Năstase, ci de o grupare obedientă față de… tot și de toate! Cum să crezi că va obține puterea o asemenea grupare?!

Deci, ce sens are moțiunea? Ca și Saddam, Ciolacu caută bătălii pe care le știe pierdute, dar pentru care provoacă o falsă emulație internă – și pentru care va pedepsi ”vinovați”. Și, ca și Saddam, Ciolacu pare să controleze ”înfrângerea” – ba chiar să aibă legături cu inamicii din exterior.

Hai să amintim și că secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a transmis un mesaj intern în care a  ameninţat că cine nu votează moţiunea nu mai are ce căuta în partid.

În aceste condiții e de presupus că se vota cu bilele la vedere – dar care o procedură ilegală, ce-i drept practicată de toate partidele, din păcate.

Desigur, un parlamentar nu poate fi dat afară prin decizia centrului – a ”tătucului” – ci trebuie și votul organizației locale. Dar, nimic nu e imposibil. Mai mult, Ciolacu pare decis să scape de mulți din partid, chiar cu riscul falimentului electoral, deci nu l-ar deranja nici căderea moțiunii – pentru că ar putea da vina pe diverși indezirabili.

Dezastru pentru PSD după alegerea lui Ciolacu – până și Șerban Nicolae simte asta!

Cum ar face asta? Pe modelul ”te-am văzut eu când ai băgat bila”. Uitați-vă la cei din jurul lui Ciolacu, nu vi se pare că sunt în stare de așa ceva? Mulți dintre ei sunt oameni cu școală puțină (Stănescu, Tudose, Simonis etc.), gata de orice în politică. Pentru a-și asigura puterea, pentru a servi și a parveni.

Nu uit nici ce spune un ciudat, dar abil politolog și sociolog – Sebastian Lăzăroiu: Ciolacu ar avea nevoie ca Gabi Firea să piardă la Capitală. Da, pentru că Firea e clar cel mai periculos potențial rival al până acum obscurului buzoian.

Inteligentă, experimentată, curajoasă, charismatică și stăpânind oratoria, bine pregătită în multe domenii, populară,  puternic susținută mediatic, având în spate un soț extrem de bine cotat financiar și relațional, provenind din cel mai tare trust mediatic etc. etc. – Gabi Firea este un competitor de prim rang pentru șefia PSD.

Mai mult, ea nu a jucat la frondă, precum Teodorovici, ci a fost apropiată de Ciolacu, cel care, repet, nu se știe cum, a ajuns în fruntea partidului.

În plus, nu numai Ciolacu ar dori să scape de Firea – primarii sectoarelor 5 și 6 au ambiții mari, dar nici cel de 1, Tudorache, cel care pare extrem de puțin interesat de politică, e genul de oportunist care stă la pândă. Și, cu siguranță, Ciolacu l-ar prefera alături, decât pe periculoasa Firea.

Prima contră între Tăriceanu și Ciolacu – tema, Iohannis! ”Joacă ţonţoriu pe masă!”

Uitați-vă și la cei hârșiți în politică: Olguța sau Șerban Nicolae; Olguța s-a retras în fortăreața de la Craiova, plătește „tributul” voturilor către centru, dar e liniștită în furtuna ”reformei”. La fel Șerban Nicolae, care face un mic joc de glezne, uneori un pupic către șef… dar cam atât. El, cel atât de vocal – și atât de bine pregătit? Da… merge pe burtă, că e apa mică!

Toți aceștia, ca și alții, intuiesc ce se va petrece – o îndepărtare a celor puternici de altădată, chestiune care se va face fie provocat, ca în cazul lui Teodorovici sau IM Pașcu, fie prin pierderea unor bătălii: moțiunea, apoi alegerile locale. Tactica lui Saddam și a altor dictatori. Sau ”tătuci”.

Apropo, cineva observa cât i-a trebuit lui Ciolacu să devină ”tătuc” – 4 zile! De la Congres, până la anunțul brusc, înainte de Comitetul Politic Național, că ”votul la moțiune va fi luni”. S-a consultat, desigur, cu propria conștiință, ca ”Tătuca”!

Și tot ca „Tătuca” va proceda cu cei din jurul său, îi va păstra pe cei care sunt în stare să danseze cum vreau ei…

De fapt, cu gândul la Saddam, am uitat de modelul original, Tătucu Iosif! Desigur, comparația ar fi prea onorantă pentru obscurul din Buzău. E mai aproape de tuciuriul din Tikrit.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova