BRUXELLES, 28 aug - Sputnik. SUA sunt, în continuare, una din cele mai lovite țări de coronavirus în funcție de modalitatea de calcul, bilanţul pandemiei de coronavirus depăşind 180.000 de morţi conform ultimelor date prezentate de universitatea Johns Hopkins.
În ultimele 24 de ore, COVID-19 a ucis încă 931 de persoane, ridicând bilanţul de la începutul pandemiei la 180.527 de morţi în SUA, care rămâne ţara cea mai afectată din lume în valoare absolută. De asemenea, Statele Unite au înregistrat 42.859 de cazuri noi într-o zi. De asemenea, conform aceleiași univeristăți, peste 5,8 milioane de persoane au fost infectate şi mai mult de 2,1 milioane au fost declarate vindecate în SUA.
Numărul cazurilor noi de COVID-19 din Statele Unite a scăzut în ultimele săptămâni, totuşi ţara este departe de a ieşi din criza sanitară, iar media americană ascunde uriaşe disparităţi regionale.