Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

SUA acuză militarii ruși de provocarea unui incident cu militari americani în Siria

Statele Unite acuză militarii ruși de provocarea unui incident în Siria, în urma căruia ar fi fost răniți militari americani.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 aug – Sputnik. SUA acuză militarii ruși de provocarea unui accident rutier în Siria, în urma căruia au avut de suferit cetățeni americani.

“Un automobil rusesc s-a izbit într-o mașină blindată a coaliției (condusă de SUA) în nord-estul Siriei, provocând traumatisme membrilor echipajului vehiculului”, se spune în declarația lui John Ullyot, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA.

Potrivit lui, pentru evitarea conflictului, mașina blindată americană a părăsit locul incidentului.

Militarii ruși și sirieni au desfășurat o operațiune militară de amploare în Siria

Washingtonul a declarat că “astfel de acțiuni periculoase și neprofesioniste” contravin acordurilor ruso-americane de prevenire a conflictelor.

Potrivit lui Ullyot, SUA nu-și doresc o escaladare a situației, însă “au tot dreptul la autoapărare în cazul unor acțiuni ostile”.

Pentagonul a anunțat că șeful statului major,  Valeri Gherasimov și președintele comisiei unificate a șefilor statelor majore ai SUA, generalul Mark Milley, au purtat o discuție telefonică, însă detaliile acestei conversații nu au fost dezvăluite.

Mai devreme, presa a anunțat că în nord-estul Siriei, între militarii ruși și americani a avut loc un incident. Deocamdată, Moscova nu a confirmat această informație.