Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Demers împotriva 5G de la Academia Română și Asociația pentru Protecția Consumatorilor

Academia Română și Asociația pentru Protecția Consumatorilor au luat atitudine împotriva tehnologiei 5G, prima avertizând asupra pericolelor acestei tehnologii, iar cea de-a doua acționând Guvernul în judecată pe această temă
Sputnik

BUCUREȘTI, 27 aug - Sputnik. Demers neașteptat al Academiei Române care a luat atitudine printr-un comunicat oficial al instituției împotriva implementării tehnologiei 5G în România.

"Academia Română își manifestă preocuparea față de consecințele pe care utilizarea tehnologiei 5G le-ar putea avea asupra sănătății publice și consideră că aceasta este o temă de maxim interes în contextul în care România analizează aprobarea strategiei de implementare a rețelei 5G la nivel național (HG 429/2019)”, se arată în comunicatul Academiei Române.

Academia vine cu argumente științifice în acest sens, atrăgând atenția că expunerea populației la radiația de radiofrecvențe de mare putere în Europa și, implicit, în țara noastră este deja o temă de dezbatere în lumea științifică la nivel mondial.

”Astfel, oamenii de știință avertizează că viitoarele stații 5G vor genera câmpuri electromagnetice de cca 100 de ori mai puternice decât cele ale generațiilor deja în funcțiune, dezvoltând practic un ocean artificial de radiații milimetrice de înaltă frecvență (30-300 GHz), cu imens potențial de risc, pe termen mediu, asupra vieții”, se mai arată în comunicat.

Mai mult, arată Academia Română, instituții precum Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului și alte autorități medicale internaționale clasifică câmpul electromagnetic produs de radiofrecvențe ca posibil carcinogen la om.

”În mod concret, radiațiile milimetrice se absorb la nivelul pielii, în profunzime de cca 1-2 mm, precum și la nivelul păturii superficiale a corneei, iar efectele locale se pot transmite prin mecanisme moleculare în restul organismului. Alături de riscul de cancer, literatura de specialitate semnalează, între altele, efecte precum stresul celular, lezări ale mecanismelor genetice, deficit de memorie și probleme ale procesului de învățare, tulburări neurologice”, se mai arată în comunicat.

Academia cere analize științifice responsabile

De aceea, Academia consideră că, înainte de a introduce în funcțiune sistemul 5G, este absolut necesară o analiză științifică responsabilă, care să vizeze atât evaluarea riscurilor asupra sănătății oamenilor, cât și stabilirea standardelor de expunere maximă totală.

Academia invocă în acest context Rezoluția 1815 din 2011 a Consiliul Europei, care precizează că: „se iau toate măsurile rezonabile pentru a reduce expunerea la câmpuri electromagnetice, în special la radiofrecvențele din telefoanele mobile, în particular a copiilor și tinerilor ce par a fi expuși riscului de tumori ale capului“ și solicită menținerea la „cel mai scăzut nivel cu putință“ (principiul ALARA) în ceea ce privește timpul de expunere, distanța și ecranarea.

Academia avertizează, în final, că implementarea tehnologiei 5G, fără o evaluare concretă a riscurilor și vulnerabilităților, poate avea grave consecințe asupra sănătății populației și poate genera prejudicii sensibil mai mari decât avantajele.

Alte instituții, fie ale statului român, fie europene, apără utilizarea tehnologiei 5G

Astfel, Institutul Național de Sănătate Publică spune că expunerea populației la câmpuri electromagnetice este reglementată, atât la nivel internațional, cât și național, invocând "Normele privind limitarea expunerii populatiei generale la campuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz" din Ordinul Ministrului Sanatatii Publice nr. 1193 din 29.09.2006.

Marea Britanie interzice antenele 5G produse de Huawei

Potrivit INSP, aceste norme transpun integral prevederile Recomandării 519/1999 a Consiliului Uniunii Europene și asigură protecția populației generale față de expunerea la câmpuri electromagnetice prin utilizarea unor limite de expunere de aproximativ 50 ori mai mici decât valorile de prag pentru apariția efectelor dovedite ale acestor câmpuri.

De asemenea, ANCOM a precizat că monitorizează permanent intensitatea câmpului electromagnetic prin intermediul a 150 de senzori de monitorizare de bandă largă amplasați în București și alte 62 de orașe din țară, arătând că rezultatele măsurătorilor efectuate până în prezent indică faptul că nu există, până la acest moment, depășiri ale limitelor admise de legislație.

Guvernul României, dat în judecată pe motiv de 5G

Și Asociația Pro Consumatori a dat în judecată Guvernul României din cauza tehnologiei 5G. Astfel, a anunțat Asociația printr-un comunicat, având în vedere faptul că Guvernul României nu manifestă niciun fel de responsabilitate față de sănătatea populației României, Asociația Pro Consumatori, împreună cu Asociația Alianța Părinților și Asociația Pro Vita Filiala București au atacat în contencios administrativ Hotărârea de Guvern nr. 429/2019 pentru aprobarea Strategiei 5G pentru România, solicitând instanței de judecată anularea acesteia.

Cererea de chemare în judecată face obiectul dosarului cu nr.5/2/2020 și se află pe rolul Curții de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, iar instanța a stabilit primul termen de judecată pentru data de 20 octombrie 2020, arată Asociația amintită.

“Promotorii Agendei 5G în România nu au ținut cont de îngrijorările oamenilor de știință cu probitate morală și științifică, cum este de exemplu și profesorul emerit de biochimie și știinte medicale, Martin Pall, de la Universitatea de Stat din Washington, care au atras atenția asupra impactului devastator pe care îl are această tehnologie asupra ecosistemului”, se arată într-un comunicat al Asociației.

Toate demersurile ultimelor Guverne de a deschide ușa tehnologiei 5G ”au determinat Asociația Pro Consumatori să dea în judecată Guvernul României, solicitând instanței de judecată constatarea nulității absolute a Hotărârii de Guvern nr. 429/2019 pentru aprobarea Strategiei 5G pentru România, respectiv anularea acesteia”, arată Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte Asociația Pro Consumatori.

De asemenea, Asociația Pro Consumatori, organizaţie de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor, membru fondator al Coaliţiei Stop 5G România, reamintește că a lansat la data de 14 mai 2019 Campania Națională de Informare și Educare „Stop 5G”, prin intermediul acestei campanii ne propunem să atragem atenția autorităţilor statului român asupra pericolelor generate de aplicarea tehnologiei 5G în România pentru mediu, oameni şi orice altă formă de viaţă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova