”Fenomenul” Mircea Lucescu – victorie de maximă importanță!

Cel mai mare antrenor român din toate timpurile a rupt gura tuturora, conducându-și echipa la o victorie de maximă importanță.
Sputnik

BUCUREȘTI, 26 aug – Sputnik. Chemat și primit la Kiev cu surle, trâmbițe și nenumărate declarații războinice ale fanilor lui Dinamo (Kiev), cel mai mare antrenor român din toate timpurile a rupt gura tuturora, conducându-și echipa la o victorie de maximă importanță.

Știrea serii: Mircea Lucescu… s-a terminat!

Astfel, aseară, sub bagheta lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev a cucerit Supercupa Ucrainei la fotbal, învingând chiar fostul club al antrenorului român, Şahtior Doneţk, cu scorul de 3-1 (2-1), pe Stadionul Olimpic din Kiev.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Carlos de Pena (min 20), Gerson Rodrigues (min 31) şi Fran Sol (min 83), iar pentru campioana Şahtior Donețka marcat Junior Moraes (min 37).

„Finala nu se joacă, finala se câștigă… dacă nu învingi, atunci e foarte trist”, a declarat Lucescu la conferința de presă. ”Băieții s-au pregătit bine, am analizat Șahtiorul în detaliu și am reușit să le neutralizăm toate punctele forte”.

Și pentru Șahtior a avut Lucescu un cuvânt bun: ”Le urez noroc în Ligă, pentru că tuturor ne trebuie în cupele europene. Și noi ne pregătim pentru Ligă și sper să mai recuperăm din accidentați”

Aceasta a fost a opta Supercupă a Ucrainei câştigată de Dinamo Kiev, dar este primul trofeu cucerit de Mircea Lucescu cu noua echipă – și modul marelui antrenor de a închide gura contestatarilor.

Reamintim că Lucescu a condus pe Şahtior Doneţk între 2004 şi 2016, cu rezultate fantastice:  opt titluri de campioană a Ucrainei, şase Cupe şi şapte Supercupem  - dar mai ales Cupa UEFA, în sezonul 2008-2009.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova