CHIȘINĂU, 25 aug – Sputnik. Centrul Gamalei a depus toate actele necesare pentru desfășurarea testelor postînregistrare ale vaccinului împotriva coronavirusului, a declarat ministrul Sănătății, Mihail Murașko.
"Acum are loc dezvoltarea unei serii industriale, controlul calității", a declarat acesta jurnaliștilor, la solicitarea RIA Novosti.
Anterior, Ministerul Sănătății a anunțat că a inclus în registrul de stat al medicamentelor din Rusia primul vaccin din lume împotriva COVID-19 „Sputnik V”. Acesta a fost creat de specialiștii Centrului Gamalei, cu susținerea Fundației pentru Investiții Directe (RFPI). Experții au subliniat că pe parcursul testărilor clinice toți voluntarii au obținut un titru crescut al anticorprurilor, fără a fi înregistrate complicații serioase.
Președintele RFPI, Kirill Dmitriev, a anunțat că fundația a primit solicitări din peste 20 de state pentru achiziționarea a unui miliard de doze a vaccinului. Totodată, el a menționat că Rusia a convenit asupra producției vaccinului în cinci din aceste țări. Potrivit lui, capacitățile existente vor permite fabricarea a peste 500 de milioane de doze pe an.
Ministrul Industriei și Comerțului, Denis Manturov, a admis că exportul vaccinului ar putea începe în această primăvară.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova