CHIȘINĂU, 25 aug – Sputnik. Patrula ruso-turcă a fost atacată cu un lansator de mine antitanc în preajma localității siriene Urum al Jauz, în partea de sud al zonei de deescaladare Idlib, a anunțat centrul de reconciliere a părților în conflict din Siria, citat de RIA Novosti.
Doi militari din Rusia s-au ales cu contuzii ușoare, fiindu-le acordat ajutor medical la fața locului. Starea celor răniți este una satisfăcătoare. Totodată, a fost avariat transportatorul blindat BTR-82, care a fost evacuat.
Patrularea șoselei M-4 a fost suspendată, iar militarii au revenit la bază.
Săptămâna trecută în timpul deplasării automobilului militarilor turci din cadrul patrulei comune cu Rusia a fost detonat un dispozitiv explozibil. La mijlocul lunii iulie, teroriștii au detonat un dispozitiv explozibil artizanal pe șoseaua M-4, în apropierea localității Arihah. Atunci trei militari din Rusia a fost răniți ușor. A avut de suferit și echipajul turc al mașinii blindate.