CHIȘINĂU, 21 aug – Sputnik. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a discutat cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate despre situația din Belarus și rezultatele discuțiilor telefonice internaționale, precum și rezultatele consultărilor ruso-americane în privința stabilității strategice, a anunța vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
“Președintele a informat detaliat participanții la întrunire despre o serie de discuții telefonice internaționali, care au avut loc în această săptămână și care au vizat, în mare parte, situația din Belarus”, a menționat el.
“A fost pus accentul pe inadmisibilitatea oricărei imixtiuni din afară în chestiunile interne ale Belarusului și lipsa de alternative la reglementarea tuturor problemelor interne de către conducerea acestei țări în dialogul ei cu cetățenii”, a adăugat Peskov.
Oficialul a mai anunțat că „în cadrul ședinței s-a discutat și despre rezultatele consultărilor ruso-americane în problemele stabilității strategice și controlului asupra înarmărilor”.
De asemenea, au fost abordate și problemele actuale ale agendei socio-economice interne, a adăugat Peskov.
La ședință au participat premierul Mihail Mișustin, președinții celor două camere ale parlamentului, Valentina Matvienko și Veaceslav Volodin, vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, ministrul Afacerilor Interne, Vladimir Kolokolțev, ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, directorul FSB, Aleksandr Bortnikov, directorul SVR, Serghei Narîșkin, reprezentantul special al președintelui pentru problemele de protecție a mediului, ecologiei și transportului, Serghei Ivanov.
Săptămâna aceasta Putin a purtat discuții telefonice cu președintele Consiliului European, Charles Michel, președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova