„Dacă datele de la studiile din faza a treia vor arăta că vaccinurile sunt eficiente și sigure, primele vaccinuri ar putea fi aprobate la începutul anului [viitor]”, a declarat Klaus Cichutek, șeful Institutului Paul Ehrlich (PEI), pentru grupul media Funke.
PEI este un organism federal de reglementare și cercetare în domeniul biomedicinei şi vaccinurilor, fiind în subordinea Ministerului Sănătății, potrivit RT.
Cichutek nu a dat detalii cu privire la grupurile care vor fi imunizate mai întâi, adăugând doar că campania limitată de vaccinare se va desfăşura „posibil cu îndeplinirea unor condiţii”.
Trei companii germane în domeniul biotehnologiei - CureVac, BioNTech și IDT Biologika - lucrează în prezent la prototipurile unui vaccin împotriva Covid-19. Companiile au avansat la etapa a doua a studiilor, care testează capacitatea unui vaccin de a stimula un răspuns imun şi stabileşte dozele corecte.
În prezent, Germania se află pe locul cinci în clasamentul ţărilor europene care sunt cele mai afectate de pandemia de coronavirus. Aceasta a raportat până în prezent 228.120 de cazuri și 9.244 de decese.
La nivel mondial, există mai mult de 200 de vaccinuri în dezvoltare, unele dintre acestea ajungând la faza a treia de testare. Rusia a anunţat recent înregistrarea primului vaccin împotriva Covid-19 din lume, care ar urma să fie disponibil pentru public din ianuarie 2021.
Cei care vor fi imunizaţi primii vor fi profesorii și medicii din linia întâi înainte de a începe o campanie de imunizare în masă.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova