Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Scrisoarea Patriarhului către Anisie: de ce este necesară religia în școli

Patriarhul României i-a adresat o scrisoare ministrului Educației, Monica Anisie, cu privire la disciplina școlară religie, solicitând ca religia să aibă parte de aceeași grilă de evaluare ca și celelalte materii și arătând utilitatea orelor de religie.
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 aug - Sputnik. Patriarhul Daniel i-a spus Monicăi Anisie, într-o scrisoare adresată ministrului Educației, că evaluarea face parte din specificul oricărei materii şcolare, fiind aşadar necesară şi la ora de Religie.

Anisie „cumpără” tăcerea sindicatelor din învățământ

”Lipsa evaluării elevilor la ora de Religie sau găsirea unor soluţii alternative la notă constituie un afront adus statutului acesteia ca disciplină şcolară”, se arată în scrisoarea Patriarhului Daniel.

Preafericitul Daniel combate în scrisoarea sa varianta 1 din Planul-cadru pentru învățământul gimnazial, cea care propune ca evaluarea la disciplinele școlare Educație artistică (plastică/muzicală), Religie, Educație fizică și sport să se realizeze în mod diferit de celelalte discipline din trunchiul comun, prin calificative, sub pretextul că „aceste discipline se bazează pe predispoziții native, aptitudini, înclinații, având un caracter vocațional explicit”.

Potrivit scrisorii Patriarhului, acest argument invocat în Varianta 1 este eronat din punctul de vedere al științelor educației pentru că predispozițiile native pot fi specifice oricărui domeniu de studiu (de exemplu, predispoziția pentru studiul matematicii, predispoziția pentru studiul științelor experimentale etc.).

Pe de altă parte, se arată în scrisoare, evaluarea face parte din specificul oricărei materii şcolare, aşadar este necesară şi la ora de Religie.

”Lipsa evaluării elevilor la ora de Religie sau găsirea unor soluţii alternative la notă constituie un afront adus statutului acesteia ca disciplină şcolară. Nota funcţionează ca un stimulent al învăţării atât în sens pozitiv („învăţ ca să iau o notă mare”), cât şi negativ („dacă nu mi se pun note, de ce să mai învăţ?”). Corelat cu acest rol de motivare, nota este apreciată de elevi şi profesori ca un barometru al strădaniei elevilor. Efortul depus de elevi în acumularea de cunoştinţe şi în formarea de atitudini şi conduite moral-religioase se cere răsplătit şi valorizat”, arată Patriarhul Daniel.

Scrisoare subliniază astfel importanța prezenței disciplinei școlare Religie în trunchiul comun, în Planurile-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal.

În acest sens, Patriarhul precizează faptul că tinerii și copiii au dreptul constituțional de a participa la orele de Religie, drept redobândit prin jertfa tinerilor care au mărturisit în decembrie 1989 că „există Dumnezeu”, prin aceasta revenindu-se la tradiţia sănătoasă a poporului român, eminamente religios: Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult.

În afară de argumentele legale, prezentate pe larg în scrisoare, Patriarhul mai arată că religia este singura disciplină școlară care a fost validată de majoritatea covârșitoare a părinților (peste 93% dintre părinți și-au exprimat deja dorința ca elevii să participe la orele de Religie, conform solicitărilor scrise și înregistrate în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România).

”Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştinţele referitoare la aceasta nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent. De aceea, în aproape toate ţările europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public”, se mai spune în scrisoare. De asemenea, valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esenţial şi liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline școlare.

Patriarhul argumentează, în plus, că predarea Religiei în Şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor și a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. El amintește faptul că Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfinţenie și conviețuire umană, iar educația religioasă contribuie la depășirea ignoranței religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranţă.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova