BUCUREŞTI, 18 aug – Sputnik. Consilierii Federației Sindicatelor din Germania pentru lucrătorii din Europa de Est aduc acuzații grave unei mari fermei de legume, unde 250 de lucrători sezonieri au fost infectați cu coronavirusul.
Marea fermă Gemüsebau Wagner din Mamming, cu aproximativ 500 de lucrători sezonieri, majoritatea din România, a plătit angajaţilor un salariu mai mic decât salariul minim legal, le-a reținut cărțile de identitate și a cazat muncitorii fără să fie respectată distanţa fizică, a declarat un reprezentant al proiectului DGB Faire Mobilität („Mobilitate echitabilă”), citat de rnd.de.
În susţinerea acuzaţiilor lor, reprezentanţii proiectului se bazează pe două vizite la fața locului, pe declarații și fișe de lucru de la aproximativ 30 de lucrători, precum și pe date de la conturile companiei, unele dintre acestea fiind puse la dispoziţie cotidianului Taz. Ferma este în prezent unul dintre cele mai mari focare de coronavirus din Germania.
„Încălcări grave ale legii salarizării minime”
„Am constatat încălcări grave ale legii salarizării minime. Muncitorii au primit uneori doar 6 euro pe oră, în loc de 9,35 euro cât fusese stabilit”, a declarat consultantul Sevghin Mayr pentru Taz.
Potrivit fluturaşului de salariu, un muncitor a obținut 772 de euro, dar, potrivit propriilor declarații, a lucrat 133 de ore. Aceasta corespunde unei plăţi pe oră de 5,80 euro, din care angajatorul mai trebuia să reţină o parte pentru cazare și „altele”. Însă, potrivit documentului, veniturile angajatului au fost reduse la 472 de euro. În plus, muncitorii au trebuit să plătească între 200 și 300 de euro unui agent, potrivit lui Mayr.
„Oamenii au fost foarte supărați, deoarece compania le-a luat cărțile de identitate la sosire și, în ciuda solicitărilor repetate, acestea nu le-au fost restituite până la plecarea lor. Desigur, au fost obligați să accepte totul pentru a-și primi înapoi documentele de identitate, fără de care nu se pot întoarce acasă”, a mai declarat consilierul pentru Taz. Astfel, cărţile de identitate le-au fost returnate printr-un intermediar după ce taxa pentru agenție a fost plătită în numerar.
Mai mult, potrivit consilierului, muncitorilor nu le-au fost înmânate contracte de muncă sau alte documente care să ateste relația de muncă. Cu toate acestea, lucrătorii au fost nevoiți să semneze documente pe care nu le înțelegeau și pe care nu aveau voie să le păstreze sau să le fotografieze.
„De asemenea, nu au fost respectate regulile de distanţare”, a mai spus consilierul, care a trimis o fotografie către Taz, cu condiţiile de cazare. În fotografie se poate vedea o cameră îngustă cu patru paturi ocupate. Distanţa dintre două paturi este mult mai mică decât decât distanța de siguranță necesară de 1,50 metri.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova