BUCUREȘTI, 18 aug – Sputnik. Săptămâna trecută, în momentul eliberării din arest a fostului procuror Mircea Negulescu întrebam dacă ”Tremură unii?”. Asta pentru că ”Portocală”, odată ieșit din arest, ”Dacă vorbește… sau dacă se reia cazul?”
”Dacă ar începe ”Portocală” să vorbească? Pe lângă persoanele din dosar ar putea exista un DENUNȚĂTOR, scos din cauză, pentru că a făcut denunțul înainte de deschiderea dosarului”, scriam atunci.
De asemenea, explicam că „Portocală” nu a fost nicidecum un procuror slab, nu pentru că, pe fond, el nu a bătut câmpii în cazul respectiv. Cazul ”Tony Blair” era destul de clar, dacă Negulescu NU s-ar fi apucat de amoruri și patimi locale. Și nici Kovesi de răfuieli cu Ponta.
Azi, șoc: se confirmă ce spuneam! ”Portocală” a dat un interviu la ”Realitatea PLUS” exact despre controversatul dosar ”Tony Blair”.
Iată ce declară ”Portocală”: ”Îmi dau seama că trebuie să vorbesc pentru că oamenii trebuie să știe ce s-a întâmplat într-adevar și de ce a trebuit eu să stau acolo 21 de zile, ca să fiu redus la tăcere, asta se dorea”.
”Acum m-am hotărât să vorbesc și o să vă spun niște lucruri care sunt interesante pentru telespectatori, cetățeni, pentru președintele României - că nu știe anumite lucruri și chiar vreau să le afle acum”, spune Negulescu.
Fostul procuror comite o greșeală – sau, poate acceptă o ”protecție politică”, amestecă adevărul din caz cu politica: ”vreau ca adevărul să iasă la lumină și dacă tot vin alegerile, să alegem în cunoștința de cauză”. Important ar fi adevărul, nu momentul electoral.
Ce spune Negulescu: ”În campania pentru prezidențiale, unde a candidat domnul Iohannis împreună cu un alt domn, domnul Victor Ponta a beneficiat de 2,5 milioane de dolari de la domnul Sebastian Ghiță, prin niște firme din Ploiesti, n-aș vrea să dau numele acum, dar credeți-mă că le știu, ca să aducă în România doi consultanți politici de la prestigioasele firme de specialitate Podesta și 370 Revolution (...) și l-au consultat pe domnul Ponta în toată campania electorală”.
Prima întrebare – a ”beneficiat” Ponta, sau PSD? Și prin cine au ajuns banii la firme, prin ce departament al PSD?... Să vedem mai departe:
”Domnul Ghiță, care se ocupa cu IT-ul, voia să ajungă ministrul Tehnologiei, bănuiesc că vă dați seama de ce… ca să poată avea toate contractele IT din Romania” – deja asta pare ceva minor, Ghiță avea contracte inclusiv cu SRI, avea ”N” posibilități… Deci esența cazului e alta!
Ajungem la dosarul Ponta-Blair: ”Sunt două aspecte”, spune Portocală.
”În dosarul acesta sunt 220 de mii de euro care au fost plătiți pentru venirea fostului premier al Marii Britanii”, spune ”Portocală”, aruncând o ”șmecherie”: ”eu uitasem de aia 2,5 milioane de dolari”.
Dar, ce să vezi, i-a adus aminte Adina Florea, procurorul din dosarul Onea/Negulescu și cea care a câștigat concursul pentru șefia SIIJ. ”O să vă arăt niște ordonanțe. Ghiță a plătit din Team Net și Asesoft banii ăștia”.
”Și ca să-i poată plăti a creditat o societate comercială - a dat credit unei societăți care era tot a lui, din banii aceia creditați societatea comerciala i-a dat pe altă firma și banii au plecat in SUA”, spune Negulescu, care pune o ”Întrebare: Poate fi ușor găsita urma banilor? Da, doar sa vrea cineva să-i vadă”.
Și, iată o primă bombă: ”Nu vrea nimeni să vadă banii aia, e simplu (...) Banii au fost, am mers pe circuitul lor prin conturi, nu i-a luat Negulescu acasă și sunt martori, sunt mailuri”.
Atenție acum: ”Martori care au venit și au declarat, vizavi de înțelegerile frauduloase pe care le aveau cei doi - sunt martori, dar nu vreau să dau nume, e cineva tot din politică și chiar nu vreau să o pun într-o situație specială”.
Problema e că nu e vorba de ”martori” ci de denunțătorul din caz! Care dă peste cap multe! Are curaj ”Portocală” să meargă până la capăt, să arate cum banii au ajuns la o fundație înființată de celebrul Soros? Cum au fost banii încasați și prin cine?...
Întrebare – cine are interes ”să-l facă să tacă” pe Mircea Negulescu? Multă lume! Doar nu vă imaginați că Ponta ar putere să facă asta! Nici că alde Ghiță a fugit singur, așa, din România?
Hai să vedem ce urmează. Repetăm întrebarea: îi simțiți pe unii politicieni cum tremură?... Și, atenție, nu e vorba numai de politicieni și lobbyști din România. Sunt și din Marea Britanie, și din SUA.
”S-au văzut banii cum au plecat din societatea de la Ploiești și au ajuns în Marea Britanie. Are o fundație dl Tony Blair, și acolo au fost depuși banii. De ce ar fi trebuit să-l chem?”, spune Negulescu, făcând încă pe ”niznaiul”.
NU, banii NU au ajuns pur și simplu în Marea Britanie – și aici e problema! Iar șansa lui Portocală e să spună… ”Adevărul, Tot Adevărul și Numai Adevărul”.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova