CHIȘINĂU, 18 aug – Sputnik. Opoziția a decis să înființeze un Consiliu coordonator pentru a acapara puterea, a declarat președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko.
Mai devreme, fostul candidat pentru funcția de președinte, Svetlana Tihanovskaia, care se află în prezent în Lituania, a inițiat crearea unui consiliu coordonator pentru asigurarea transferului puterii, subliniind că este dispusă spre un dialog.
“Noul element este o tentativă de a ne adormi vigilența și, în special, a structurilor de forță: “suntem pașnici, suntem buni, nu ne dorim confruntări”. Nu e adevărat. E o perdea de fum. Dacă vom privi în spatele ei, vom vedea ce se întâmplă cu adevărat”, a declarant Lukașenko marți, citat de agenția de stat Belta.
Președintele a menționat că în țară a fost creat “un soi de centru al opoziției” pentru preluarea puterii.
“Cer, nici mai mult, nici mai puțin, cedarea puterii. Prin urmare, calificăm acest lucru, fără echivoc, ca o tentativă de lovitură de stat cu toate consecințele care decurg”, a subliniat liderul Belarus.
Potrivit canalului Telegram al fostului pretendent la funcția de președinte, Viktor Babariko, opoziția belarusă promite în viitorul apropiat să aleagă un prezidiu și un președinte al consiliului coordonator.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova