Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Trump, o operă diplomatică istorică – acord care vizează Israel, țări arabe și Palestina

Trump pare a-și încheia primul mandat cu o adevărată și istorică operă diplomatică istorică – un acord cu reverberații pe plan mondial
Sputnik

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Preşedintele Donald Trump pare a-și încheia primul mandat cu o adevărată și istorică operă diplomatică istorică – un acord de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite.

Trump a anunţat acum câteva ore, în cadrul conferinței dale de presă zilnice, că acordul va fi semnat în aproximativ trei săptămâni chiar la Casa Albă, de către premierul israelian Benjamin Netanyahu şi prinţul moştenitor din Abu Dhabi, şeicul Mohammed bin Zayed Al-Nahyan, pe care președintele SUA i-a numit ”două persoane fantastice prin viziunea şi calitatea lor de lideri”.

Ei bine, o situație specială o prezintă situația teritoriilor arabe ocupate și mai ales planul israelian de anexare a unor părţi din Cisiordania, în legătură cu care Trump a declarat că ar fi lăsat deoparte.

”La cererea președintelui american Donald Trump, Israelul a fost de acord să își suspende planurile de a îngloba oficial zone mari ale teritoriilor palestiniene și, în schimb, să se concentreze pe „extinderea legăturilor cu alte țări din lumea arabă și musulmană”, potrivit unui comunicat comun lansat de cei trei țări joi, transmite Russia Today

Totuși, aici apare o problemă, chiar o confuzie, corectată atât de ambasadorul SUA în Israel, David Friedman, cât și de premierul Netanyahu.

”Proiectul nu a fost exclus definitiv”, a spus Friedman, explicând că formularea a fost aleasă cu grijă de părţi, fiind vorba de o ”pauză temporară, nu este definitiv”.

La rândul său, Netanyahu a spus ferm: ”Nu există nicio schimbare în planurile mele de a aplica suveranitatea asupra Iudeii și Samariei, cu o coordonare completă cu SUA ”, a spus Netanyahu, referindu-se la anumite părți din regiunea Cisiordania și folosind numele lor biblice.

De asemenea, precizează sursa citată, Netanyahu nu a precizat nicio perioadă pentru când vor trece exact planurile sale privind zonele disputate, dar aparent a căutat să-i liniștească pe susținătorii săi, dezamăgiți de o eventuală transformarea bruscă a problemei anexării.

***

Reacții dure au venit, așa cum era de așteptat, din partea Autoritatea Naţională Palestiniană. Liderul Mahmoud Abbas a acuzat Acordul drept ”trădare a cauzei palestiniene” şi a cerut o reuniune de urgenţă a Ligii Arabe și a Organizaţiei Cooperării Islamice pentru denunţa acordul american.

”Liderii palestinieni resping ceea ce au făcut Emiratele Arabe Unite - este vorba de o trădare a Ierusalimului şi a cauzei palestiniene”, a transmis conducerea palestiniană.

Acest acord reprezintă o ”trădare a Ierusalimului, a Al-Aqsa şi a cauzei palestiniene”, a declarat purtătorul de cuvânt al ANP Abu Rudeineh, la Ramallah, în Cisiordania.

***

Pe de altă parte, alte două state musulmane au apreciat că acordul de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite.

Astfel, Iordania consideră că acordul ar putea să impulsioneze negocierile de pace blocate, mai ales dacă reuşeşte să determine Israelul să accepte un stat palestinian pe teritoriul ocupat de Israel în războiul din 1967.

”Dacă Israelul se raportează la el ca la un stimulent pentru a pune capăt ocupaţiei ... va împinge regiunea spre o pace dreaptă”, a declarat ministrul iordanian de externe, Ayman Safadi.

Șeful diplomației de la Amman a atras însă atenția că un eşec al Israelului în realizarea acestui deziderat ”va adânci conflictul arabo-israelian ce durează de zeci de ani şi nu va face decât să ameninţe securitatea regiunii în ansamblu”

”Acordul trebuie să fie urmat de o decizie a Israelului de a pune capăt oricăror măsuri unilaterale de anexare de teritorii în Cisiordania ocupată, care "împiedică perspectivele de pace şi încalcă drepturile palestinienilor”.

De reamintit că Iordania, în ciuda faptului că a pierdut Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est, în favoarea Israelului, în timpul războiului din 1967, este a doua ţară arabă, după Egipt, care a semnat un tratat de pace cu Israelul.

***

Egiptul, prin preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a salutat Acordul, considerând că este o etapă către pace în Orientul Mijlociu.

”Am urmărit cu atenţie comunicatul tripartit SUA- Emiratele Arabe Unite- Israel privind încetarea anexării de teritorii palestiniene de către Israel”, a scris pe Twitter președintele  egiptean, ”apreciez eforturile arhitecţilor acestui acord pentru prosperitatea şi stabilitatea regiunii noastre”.

***

Premierul israelian Benjamin Netanyahu transmis că este zi istorică – și a anunțat: ”Am motive să fiu foarte optimist că anunțul de astăzi cu Emiratele Arabe Unite va fi urmat de mai multe națiuni arabe care se alătură cercului de pace al regiunii noastre”.

​De remarcat că Donald Trump a declarat, în stilul său, că și alte acorduri de pace ar putea fi semnate în săptămânile următoare – ”Avem alte lucruri interesante cu alte ţări, care sunt, de asemenea, legate de acorduri de pace”

”Şi vor fi o mulţime de veşti importante în săptămânile următoare - sunt sigur că veţi fi foarte impresionaţi”, a spus Trump.

Mike Pompeo, șeful diplomației americane, a întărit ideea, declarând că ”SUA speră că acest pas curajos va fi primul dintr-o serie de acorduri care vor pune capăt unui celor 72 de ani de ostilitate în regiune”.

”Binecuvântaţi fie cei care fac pace - Mabrouk şi Mazel Tov”, a declarat Pompeo, exprimându-se cu formulele tradiţională pentrue felicitări în arabă şi respectiv ebraică.

Deci, un Acord istoric – dar, așa cum sunt multe acte internaționale, interpretat de fiecare… cum vrea și cum poate. Cert este și un alt fapt – acordurile în afara ONU, chiar dacă dau impresia unei eficiențe, nu sunt o garanție a stabilității.

Iată textul Acordului, postat de Donald Trump pe Twitter.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova