Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Declarație șocantă a lui Orban: ”N-am luat un leu care nu mi s-a cuvenit”

Înghesuit de PSD în Parlament să explice raportul Curții de Conturi care indică neregulile de la achizițiile din perioada pandemiei, premierul Ludovic Orban a venit cu declarații neașteptate de justificare.
Sputnik

BUCUREȘTI, 12 aug - Sputnik. Premierul Ludovic Orban a fost nevoit să dea explicații, în Parlament, și cu privire la raportul Curții de Conturi care a arătat că există nereguli la achizițiile din timpul stării de urgență, cu prețuri mult supraevaluate.

Premierul Orban, promisiuni fără număr în Parlament

Însă Ludovic Orban s-a prezentat pe sine în fața aleșilor ca un politician care nu a luat nici un leu care nu i se cuvenea.

”Nu vreau să răspund la niște acuzații nefondate, care reprezintă o jignire la adresa integrității mele. În cariera mea profesională n-am luat un leu care nu mi s-a cuvenit! În toată cariera mea nu s-a lipit de mine niciun leu care nu mi s-a cuvenit și sunt cunoscut pentru acest lucru!”, a declarat Orban în fața plenului.

Declarația sa cu ”nici un leu care nu i se cuvenea” amintește însă de jurământul lui Băsescu din dezbaterea electorală cu Mircea Geoană din 2009, când fostul președinte s-a jurat că nu l-a lovit pe copil cu pumnul, lăsând însă deschise alte posibilități de a-l fi agresat (cu palma, de exemplu). Într-un mod similar, dacă Orban nu a luat nici un ban care nu i se cuvenea, nu e clar ce bani i se cuveneau, nu neapărat cei legali, pentru că și banii pentru lucruri egale i se pot ”cuveni” unui politician care face respectivele intervenții în afara legii.

”Am fost certat că n-am prezentat măsurile economice ale Guvernului PNL. Păi am fost chemat să prezint situația privind organizarea alegerilor și redeschiderea școlilor. Am să vă prezint totuși câteva cifre și am să vă spun că față de perioada de dinaintea pandemiei avem 7000 de angajați în plus în România. Guvernul a protejat fiecare loc de muncă!”, s-a mai apărat Ludovic Orban de acuzele opoziției.

Și Orbn a ținut-o tot așa, spunând că actualul Guvern este singurul care a luat măsuri pentru crearea de locuri de muncă pentru români din diaspora și că el poate să vorbească ore întregi despre măsurile economice luate de Guvern.

”Am dat oxigen în economie prin schema de ajutor de stat. Nu mă laud cu măsura, doar că am noi am aplicat-o, așa cum au făcut și alte state din Uniunea Europeană”, a mai spus Orban în apărarea Guvernului pe care îl așteaptă săptămâna viitoare o moțiune de cenzură decisivă.

Cât despre raportul Curții de Conturi și veți vedea că ei vă spun acolo că încă din 2018 puteați să asigurați stocuri, pentru că aveați excedent bugetar, dar nu ați făcut-o!”, a făcut Ludovic Orban o interpretare în cheie personală a datelor instituției amintite care pune la zid achizițiile făcute de Guvern în perioada pandemiei.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova