BUCUREȘTI, 11 aug – Sputnik. Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au găsit soluția pentru pregătirea dascălilor în vederea începerii noului an școlar. Nu este vorba de cursuri de formare interactive, ci cursuri predate la TVR.
Ar fi un fel de ”educăm poporul cu televizorul”. Că vor înțelege sau nu dascălii ce li se va turui la Tv e altă poveste.
Pe durata a 15 cursuri, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conținuturi cu privire la utilizarea platformelor educaționale pentru susținerea de lecții on-line. Tematica abordată vizează funcționalitățile puse la dispoziție, în mod gratuit, de către Google și Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365.
Difuzarea cursurilor de formare se va realiza începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-08:30, cu reluare în aceeași zi, în intervalul orar 15:00-15:30, pe postul TVR2. De asemenea, aceste cursuri vor fi disponibile atât pe canalul de YouTube al Televiziunii Române, cât și pe cel al Ministerului Educației și Cercetării, informează edu.ro.
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, spune că, pentru că educația trebuie să continue în orice condiții, instituția pe care o conduce vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România ”un program complementar-suport, menit să susțină învățarea on-line atât de necesară în condițiile actuale”.
Programul de formare desfășurat între Ministerul Educației și Cercetării se înscrie în Strategia de dezvoltare a competențelor cadrelor didactice pentru învățarea on-line.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova