BUCUREȘTI, 6 aug – Sputnik. Rețelele de socializare par a se fi coalizat împotriva președintelui Donald Trump, iar împiedicarea mesajelor sale a ajuns la cote nemaivăzute.
Astfel, Facebook a eliminat de pe pagina preşedintelui Trump un videoclip care ar fi încălcat regulile reţelei privind (dez)informarea legată de pandemia de COVID-19. .
”Acest videoclip include afirmații false conform cărora un grup de persoane este imun la Covid-19, ceea ce reprezintă o încălcare a politicilor noastre în privința dezinformării nocive a Covidului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Facebook, Andy Stone.
În fragmentul unui interviu difuzat de Fox News, Trump a cerut redeschiderea școlilor din SUA, argumentând că Covid-19 va fi „îndepărtat” în curând iar copiii sunt mult mai puțin vulnerabili la boală, transmite Russia Today.
”Opinia mea este că școlile ar trebui să fie deschise”, a spus Trump. „Dacă te uiți la copii, copiii sunt - și aș spune aproape cu siguranță - dar sunt aproape imuni la această boală ... Au sisteme imunitare mult mai puternice decât [adulții]. Nu au nicio problemă”.
Demersul Facebook de a elimina clipul este o premieră, în trecut rețeaua adăugând doar o notă la o postare a președintelui în care acesta privind votul prin corespondenţă, care ”favorizează corupţia”.
Tot ieri, un reprezentant al Twitter a anunțat că echipa de campanie a președintelui Trump 2020 va fi împiedicată să posteze până când a eliminat un tweet cu același clip, care a fost redistribuit.
La fel ca reprezentantul Facebook, purtătorul de cuvânt al Twitter, Liz Kelley, a declarat că postarea a încălcat regulile site-ului privind „dezinformarea Covid-19”. Video a fost șters.
Deci, o atitudine de o exigență ieșită din comun a rețelelor de socializare, care altfel permit declarații care atacă sau jignesc țări, națiuni sau personalități – în acest sens acuzațiile nefondate aduse Rusiei și atacurile la președintele Putin fiind exemple clare și nenumărate.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova