Sau, ”razii la mașini”, cum au anunțat mai mulți internauți, considerând măsura pompieristică și, în multe situații exagerată.
O reacție a avut și avocata Ingrid Mocanu, care pune problema… juridic, dar și logic.
”Înțeleg că din cauza bătăilor dintre clanurile interlope se fac razii la mașini. Nu vă supărați, domnii polițiști, ce înseamnă "razii"? Cumva percheziționarea autoturismului unor cetățeni care nu sunt suspicionați a fi comis vreo faptă penală? Așa, la "plezneală"?”, întreabă Ingrid Mocanu.
În aceste condiții, urmează o întrebare firească: ”Mandat de percheziție al autoturismului aveți? Nu?” – cu un răspuns firesc: ”Păi atunci e ilegal”.
Dar Ingrid Mocanu pune problema și profesional – în domeniul muncii de investigației nu se poate lucra la întâmplare!
”Nu înțeleg de ce niște cetățeni care nu sunt "clanuri interlope" trebuie să se supună unor măsuri restrictive (percheziție) pentru că organele statului nu sunt capabile să strângă probe și să obțină indicii despre crima organizată”, spune avocata, atrăgând atenția că, de fapt, ”fapta penală de "clan interlop" nu există”.
Ironică, avocata se ia și de procurorii care nu reușesc să încadreze și să probeze faptele ”clanurilor”: ”Nu merge cu denunțuri inventate și cu 19 ori cu măsluiri de poligraf și alte miliarde de probe ca la "corupți"?”.
”Vă taie ăia dacă faceți așa ceva, măi procurorași! Greu cu crima organizată reală pe scări!”, scrie Ingrid Mocanu, conchizând dur: ”Ați păpat bani pe Anticorupție degeaba” – în timp de crima organizată a fost neglijată și lăsată să prolifereze, completăm noi.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova