Manevrele active ale Pentagonului în regiunea Mării Negre demonstrează dorința Washingtonului de a întoarce lumea unipolară prin forță și prin forțarea statelor din Marea Neagră la un conflict militar cu Rusia, consideră observatorul militar Alexandr Hrolenko.
Viceamiralul Eugene Black, comandantul Flotei a 6-a a SUA, a menționat că acțiunea comună cu Forțele Aeriene ale SUA în Europa a permis „un exercițiu realist și oportun pentru a spori pregătirea SUA de a opera pe mare în zona Mării Negre”. Pregătirea de a acționa împotriva cui?
Exercițiul s-a desfășurat în apele internaționale și spațiul aerian și, totuși, apropierea de frontierele rusești dau exercițiilor cu implicarea navelor de război și a aeronavelor americane un sens cu adevărat provocator. Vom sublinia că manevrele s-au dovedit a fi comune - atât pentru marina, cât și pentru forțele aeriene ale SUA.
În data de 2 august, Pentagonul s-a făcut că nici nu-i vede pe aliații europeni și „fanii” regionali.
”Poate că, potrivit legendei exercițiului, toți aliații erau deja înfrânți. Totuși, ne putem imagina o provocare militară similară, de exemplu, exercițiile crucișătorului ”Moskva” sau fregata de rachete ”Amiralul Gorșkov” în preajma coastei SUA din Golful Mexic, în mod optim, cu sprijinul transportatorilor de rachete Tu-160.
Apropo, chiar și o demonstrație pașnică a pavilionului naval rus în zona Caraibelor provoacă o reacție extrem de acută în SUA. Mai devreme, cu această ocazie, The Washington Post a scris: ”Toate intrările navelor rusești spre Cuba sunt considerate o demonstrație a puterii militare în apropierea țărmurilor americane”.
Și atunci de ce Washingtonul consideră că toate manevrele marinei americane din apropierea țărmurilor rusești sunt instrumente de consolidare a păcii și a stabilității regionale?
Irealist și nelalocul potrivit
Mai multe zone de conflict armat, care reprezintă un potențial pericol pentru întreaga Europă, se află în regiunea Mării Negre (Moldova - Transnistria, Ucraina - Donbas, Georgia - Abhazia și altele). Fără a intra în analiza fiecăreia dintre direcții, se poate remarca faptul că activarea Forțelor Aeriene și Forțelor Mareinei SUA în regiunea Mării Negre este cel mai distructiv scenariu de soluționare a conflictelor internaționale, ceea ce duce la o creștere a turbulențelor militar-politice.
Prima etapă a provocării a fost recentul exercițiu al SUA și NATO ”Sea Breeze 2020”, cu participarea a 27 de nave și 19 aeronave din nouă țări, inclusiv ale partenerilor de alianță Georgia și Ucraina. Apoi, la Washington au început să vorbească despre creșterea ajutorului militar anual către Kiev cu până la 300 de milioane de dolari, deși cele două miliarde primite anterior nu au contribuit la soluționarea conflictului din Donbas.
Următorul pas spre escaladarea situației este „pregătirea realistă și în timp util” a Marinei SUA și a Forțelor Aeriene din Marea Neagră pe 2 septembrie, care merită a fi privită cu o mai mare atenție.
Distrugătorul USS Porter, un lot de avioane de luptă F-16, o dronă de atac MQ-9 Reaper și un avion de recunoaștere Poseidon P-8A în colaborare ar putea fi utilizate doar la un atac de rachete împotriva inamicului (amintesc atacurile masive ale sutelor de rachete de croazieră asupra Irakului și Libiei), alte funcții acest grup nu poate îndeplini din punct de vedere tehnologic, iar misiunile umanitare sunt imposibile.
Și totuși, dacă comparăm potențialul distrugătorului american Porter și a unității avioanelor de luptă F-16 cu posibilitățile rusești din regiunea Mării Negre, atunci echilibrul de forțe este evident în defavoarea „oaspeților”. Care-i rostul?
Distrugătorul USS Porter este capabil să transporte până la 90 de rachete de croazieră de înaltă precizie Tomahawk cu o autonomie de peste 2000 de km (cu focoase convenționale și nucleare). Nu este cert faptul că acestea vor avea timp să pornească la drum în cazul unui conflict militar real - Flota Mării Negre a Federației Ruse are grijă constantă de astfel de „purtători de nenorociri”.
Dar distrugătorul de rachete poate servi drept țintă de distragere a atenției, pentru a efectua cercetări privind autosacrificarea în luptă. Totuși, pentru a exersa o lovitură eficientă în Marea Neagră, trebuie să existe mult mai multe nave. Gama de ”Tomahawk-uri” face posibilă atacarea, de exemplu, a Crimeii sau Moscovei din Marea Mediterană - cu ajutorul a mai multe distrugătoare similare ale Flotei a 6-a a SUA.
Patru avioane de luptă multifuncționale F-16 și o dronă de atac Reaper MQ-9 sunt capabile să ridice în comun o cantitate importantă de rachete. O singură dronă poate transporta până la 14 rachete AGM-114 Hellfire (aer la sol) sau 4 rachete AGM-114 Hellfire + 2 bombe ghidate cu laser GBU-12 Paveway II de 250 kg fiecare (Reaper poate fi considerat echivalentul rachetelor cu rază medie).
Cu toate acestea, toate aeronavele menționate sunt urmărite pe ecranele radarelor sistemelor de rachete antiaeriene S-400, precum decorațiunile pomilor de Crăciun, iar în caz de conflict ele pot fi distruse la o distanță mare de linia de utilizare a armelor lor (aproximativ 400 km de poziționare S-400 în Crimeea).
Probabil că ieri, deasupra Mării Negre, aviația forțelor aeriene ale SUA și aviația de recunoaștere exersau descoperirea și evaluarea zonelor poziționale ale sistemelor de apărare, sistemelor antirachetă rusești - pentru a transmite țintele desemnate și pentru orientarea armelor strategice din alte părți ale Oceanului Planetar.
Linie de demarcație subțire
În condițiile întețirii ”antrenamentelor realiste” ale Pentagonului din zona Mărilor Neagră și Baltică, linia de demarcație dintre pace și război devine extrem de subțire. În ceea ce privește exercițiile comune ale Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA din 2 august în Marea Neagră, orice discuție despre „politica de reținere” sau „reacție la o criză” seamănă cu un spectacol de caritate (să ne amintim de Liban, Palestina, Tunisia, Siria, Iugoslavia). În același timp, aliații regionali ai SUA, de bună voie sau fără voie, joacă rolul de fitil într-un butoi de pulbere și ar putea plăti scump pentru acest lucru.
Până în luna august, Rusia a construit 159 de arsenale de rachete noi pe direcția strategică occidentală și a plasat în ele peste 150.000 de tone de muniție. Desigur, există și alte rezerve în cazul ostilităților. Teritoriul vast al Federației Ruse permite diseminarea trupelor și armelor, asigurând un grad înalt de supraviețuire în luptă și eficacitatea utilizării în luptă împotriva unui agresor care dispune de cea mai înaltă tehnologie.
Experții ruși spun deja deschis Washingtonului: nu forțați Moscova ca să-și „demonstreze puterea”.
Anterior, un reprezentant de rang înalt al Statului Major General al Marinei Ruse a declarat: ”Coasta de est a Statelor Unite, la fel ca cea de vest, nu a fost niciodată și niciodată nu va fi un refugiu sigur pentru submarinele americane".
Întorcându-ne mental spre aquatoria Mării Caraibelor, se poate observa că apariția în Cuba a unei noi baze de submarine nucleare ale Marinei Ruse depinde în mare măsură de acțiunile Pentagonului din Marea Neagră. Portul cubanez Cienfuegos a fost declarat recent zonă închisă, este cea mai convenabilă bază a insulei - golful are adâncimi de până la 600 de metri. Aceasta nu se poate compara cu o bază navală din Berdiansk.
Paradoxul geopoliticii moderne este că Pentagonul, în confruntări cu intensitate diferită, nu a fost în stare să cucerească nici state mai slab dezvoltate din punct de vedere tehnologic, așa ca Afganistanul, Iranul, Siria și alte câteva țări. Cu o astfel de experiență, să creezi în regiunea Mării Negre (în apropierea granițelor rusești), o zonă de experimente îndrăznețe și o rețea de noi baze americane - în România, Georgia, Ucraina - este o imprudență militar-politică și tehnologică extrem de periculoasă pentru Statele Unite și aliații săi.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova