BUCUREȘTI, 30 iul – Sputnik. Un incendiu uriaș a izbucnit în localitatea Bragadiru, de lângă București, la o fabrică unde se ambalează orez. Incendiul s-a extins pe un suprafață de peste 5000 mp, iar coloana de fum de vede de la peste 5 kilometri.
Conform reprezentanților ISU, în depozit se găsesc recipiente ușor inflamabile și explozibile. Până la această oră nu sunt răniți.
Inițial s-a intervenit cu 15 autospeciale, acum sunt 24 și se suplimentează cu mai multe echipe și utilaje.
Pompierii au emis un mesaj RO-Alert – ”A fost transmis un mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-Alert privind incendiul produs în localitatea Bragadiru”, a anunțat ISUBIF.
Reamintim că azi este cea mai caldă zi din această vară, iar ANM anunță și instabilitatea atmosferică.