BUCUREȘTI, 28 iul – Sputnik. Pe lângă raportările zilnice grave, dar mai ales pe lângă atâtea opinii care duc la ipoteze deloc îmbucurătoare, iată o opinie, a celui mai important epidemiolog român, care ne poate reface optimismul.
Astfel, dr. Molnar Geza consideră că numărul cazurilor de Covid-19 din țara noastră va scădea scadă în următoarea perioadă, deoarece România se află pe celebrul ”platou”, de unde va urma coborârea numărului de infectați.
”Sunt convins că aceste focare au cam ajuns pe un platou - dovada cea mai bună e că în zona de mijloc sub aspectul stăpânirii morbidității în perioada de urgență am ajuns, dacă facem excepție de Luxemburg, pe primul loc la numărul de cazuri înregistrate”, a declarat Molnar la Digi24, subliniind că în perioada celor 14 zile luate ca referință, ”nici unul dintre județe în totalitatea lui nu ajunge la indicatorul de 3 la mie”.
Pe de altă parte, dr. Molnar Geza atrage atenția: ”Noi va trebui să trăim cu acest virus”.
În același timp, epidemiologul critică autoritățile – ”Jocurile astea sau sporturile care s-au început cu carantinările mie nu-mi inspiră încredere”.
”Da, afectează psihic populația, dar cele opt criterii pentru carantinare zonală sau județeană 6 sunt subiective și neprofesionale sub toate aspectele”, spune doctorul, subliniind că ”starea de urgență se răzbună în momentul de față”.
Ce vrea să spună medicul – că stare de urgență nu trebuia impusă?! Să fi aplicat metoda Suediei?!
”Eu nu zic că trebuia să luăm modelul suedez, deși ei sunt cu un indicator mai bun decât noi”, declară Molnar Geza. ”Deci închiderea pe baza acestor criterii este greu de implementat, cât și de suportat… în afară de asta lasă o posibilitate a zonei de manevră și pentru abuzuri”.
Celebrul epidemiolog are două propuneri… de bun simț: ”să lăsăm medicii să lucreze” și ”aș face investigare și apel la populație să respecte igiena”.
În privința problemei ocupării paturilor, Molnar Geza atrage atenția că o statistică de acum 10 zile unele județe ”raportează 100% a gradului de paturi ocupate cu asimptomatici”.
”Acestea trebuise rezolvate și evitată birocrația”, spune medicul, care arată că ”în mod normal un focar de această natură nu poate să țină mai mult de 3-4 zile… mă mir de Ploiești sau Dâmbovița - problema carantinei este o problemă administrativă”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova