BRUXELLES, 27 iul - Sputnik. Potrivit unei investigații publicate de cotidianul El Pais din Spania, în bilanţul oficial al deceselor comunicat de guvernul de la Madrid sunt cuprinse numai persoanele testate pozitiv pentru noul coronavirus, nu şi cazurile suspecte care nu au fost niciodată testate.
Potrivit jurnaliștilor spanioli, lipsa unei testări extinse, mai ales la începutul pandemiei, face ca statisticile oficiale cu numărul deceselor să fie subestimate, la fel ca în alte ţări.
Dar, luând în calcul statisticile regiunilor spaniole ce cuprind atât cazurile confirmate de infectare cât şi cele suspecte, publicaţia El Pais a stabilit un total de 44.868 de decese, caz în care Spania ar fi a două ţară europeană cea mai îndoliată de pandemie, după Marea Britanie.
Estimarea El Pais corespunde cu aproximaţie şi celei făcute de Centrul Naţional de Epidemiologie şi de Institutul Naţional de Statistică care a anunţat în luna iunie că în primele 21 de săptămâni ale anului în curs numărul deceselor în Spania a fost cu 43.945 mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, menţionând totuşi că nu a putut stabili câte dintre acestea pot fi atribuite pandemiei.
Opoziţia de dreapta a acuzat în luna iunie guvernul condus de socialistul Pedro Sanchez că încearcă să ascundă numărul real al deceselor, remarcând plusul de circa 43.000 de decese înregistrate în Spania de la jumătatea lunii martie comparativ cu media ultimilor zece ani, mai ales că guvernul spaniol nu a comunicat numărul deceselor la nivel naţional în azilele de bătrâni, decimate de COVID-19, în special în regiunea capitalei Madrid.