BUCUREȘTI, 27 iul – Sputnik. Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, a împrumutat astăzi suma de 500 de milioane de lei.
Banca Națională a României informează că împrumutul s-a făcut printr-o emisiune de obligațiuni de stat tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 39 de luni, la un randament mediu de 3,46%/an.
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 904,2 milioane de lei.
Mâine va avea loc o licitație suplimentară. Prin aceasta, statul român dorește să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit astăzi, 27 iulie 2020, pentru obligațiuni.
În luna iulie 2020, Ministerul Finanțelor Publice a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,8 miliarde de lei, din care 1,2 miliarde de lei prin două emisiuni de certificate de trezorerie cu discount şi 3,8 miliarde de lei prin opt emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 540 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, informează dcnews.ro.
Suma este mai mare decât cea programată în iunie, de 5 miliarde de lei. Banii vor fi necesari refinanțării datoriei publice, precum și finanțării deficitului bugetului de stat.