Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Putin a discutat cu Zelenski despre situația din Estul Ucrainei

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a purtat astăzi o discuție cu omologul său de la Kiev, Vladimir Zelenski.
Sputnik

CHIȘINĂU, 26 iul – Sputnik. Președintele Vladimir Putin și omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski, au purtat o discuție telefonică astăzi, a anunțat serviciul de presă al Kremlinului.

Putin a participat la parada Marinei Militare Ruse

Discuția a avut loc la inițiativa părții ucrainene.

Președintele rus a subliniat că poziția, enunțată de președintele ucrainean cu privire lipsa oricărei alternative la acordurile de la Minsk trebuie să se manifeste prin acțiuni reale.

“S-a discutat în detalii despre diverse aspecte ale reglementării crizei din Ucraina. S-a constatat sporirea eficienței negocierilor în cadrul grupului de contact de la Minsk. A fost apreciată pozitiv măsurile suplimentare convenite la ședința grupului din 22 iulie cu privire la armistițiu, care intră în vigoare din 27 iulie. S-a accentuat importanța respectării stricte a acestor înțelegeri dintre părțile în conflict”, se menționează în comunicat.

“Vladimir Putin și-a exprima părerea că hotărârea cu privire la desfășurarea alegerilor locale din anul 2020, adoptată de Rada Supremă a Ucrainei, contravine acordurilor de la Minsk și ar putea pune în pericol perspectivele reglementării conflictului. Totodată, a fost exprimată îngrijorarea cu privire la declarațiile venit recent din partea unor înalți demnitari din Ucraina despre inadmisibilitatea unor prevederi ale “Complexului de măsuri” și despre necesitatea revizuirii lor”, se menționează în comunicatul Kremlinului.

De asemenea, cei doi șefi de stat au făcut un schimb de opinii cu privire evoluția pandemiei de COVID-19.