Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Avocatul Poporului întreabă de ce vrea MAI bazele de date de la Ministerul Sănătății

Avocatul Poporului atrage atenția că transmiterea bazei de date de la Ministerul Sănătății  la MAI pote reprezenta o încălcare a dreptului la confidențialitatea informațiilor și la viață privată a pacientului
Sputnik

BUCUREȘTI, 24 iul - Sputnik. Demersul Avocatului Poporului a fost anunțat de Inpolitics care citează o solicitare transmisă de Renate Weber ministrului de Interne, Marcel Vela.

În documentul respectiv, Avocatul Poporului constată că se preconizează transmiterea întregii baze de date a Ministerului Sănătății către Ministerul Afacerilor Inteme, măsură de natură a conduce la o posibilă încălcare a dreptului la confidențialitatea informațiilor și la viață privată a pacientului, reglementat de art. 26 din Constituția României și de Capitolul IV al Legii nr. 46/2003, privind drepturile pacientului.

De aceea, Avocatul Poporului solicită de la MAI să comunice informații clare despre acest transfer, și anume:

– obiectul datelor ce urmează a se transmite și condițiile efectuării acestui transfer;

Cristoiu devoalează planul de a-i transforma pe români în ”ciumații Europei”

– titularul dreptului de acces la datele transmise și condițiile realizării acestui acces;

– perioada pentru care sunt puse la dispoziție datele astfel transmise și măsurile ce se dispun după expirarea acestei perioade;

– modalitatea de interpretare și eventuală aplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 46/2003, privind drepturile pacientului.

De asemenea, Avocatul Poporului cere de la MAI o copie a actului administrativ prin care se realizează transmiterea bazei de date a Ministerului Sănătății către MAI.

Reacția Avocatului Poporului are loc după ce Ludovic Orban a anunțat că toată baza de date a Ministerului Sănătăţii va fi transmisă către MAI după intrarea în vigoare a Legii carantinării.

„Am solicitat transmiterea rapidă a bazelor de date, astfel încât fiecare Direcţie de Sănătate Publică să poată emite deciziile privitoare la aceştia, fie dacă doresc să se interneze în spital, fie dacă nu, să fie trataţi în izolare la domiciliu sau în altă locaţie de izolare pe care şi-o doresc. Toată baza de date a Ministerului Sănătăţii să fie transmită către Ministerul de Interne şi există, practic, supraveghere medicală pentru respectarea tratamentului, evoluţia bolii şi, în acelaşi timp, controale de verificare a izolării la domiciliu”, a declarat premierul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova