BUCUREȘTI, 22 iul – Sputnik. Unul dintre cei mai pertinenți și experimentați demnitari în materie de Finanțe și Economie, Varujan Vosganian, spune foarte clar: ”Nu vă lăsați amăgiți de lăudăroșeniile lui Klaus Iohannis și ale lui Ludovic Orban - România n-a obținut nicio mare victorie la Bruxelles”.
”Procentul pe care l-am obținut, în ce privește finanțarea, nu e nici mai mic, nici mai mare decât în exercițiul financiar trecut”, spune Vosganian, explicând că ”Procentul e chiar mai mic decât ceea ce România reprezintă procentual, ca populație și suprafață, în cadrul UE”.
De fapt, fostul ministru al Economiei și Finanțelor atrage atenția că am obținut mai mulți bani decât în exercițiul financiar 2014–2020 ”doar pentru că statele membre au decis să se împrumute pe piețele financiare în numele UE și să adauge Programului Financiar Multianual un fond special pentru relansare economică”.
Pe cifre concrete, finanțarea multianuală a UE a fost, în bugetul 2014-2020, de cca 1000 de miliarde de euro, din care România a primit puțin peste 40 mld, explică Vosganian, subliniind însă că din această sumă țara noastră nu a absorbit ”efectiv nici măcar jumătate”.
”Acum finanțarea va fi de 1800 mld euro, iar România va primi 79 mld, din care vreo 16 mld va trebui să le dea înapoi (e drept, pe termen lung și în condiții avantajoase) - dacă socotim că populația și suprafața României sunt de peste 5% din totalul Uniunii, suma alocată țării noastre este, procentual, chiar ceva mai mică”, explică Varujan Vosganian.
Pe de altă parte, PNL a profitat și l-a ridicat în slăvi pe Iohannis – ba chiar a fost tipărit și un afiș cu el și cu sigla partidului, cu textul ”am obținut pentru România aproape 80 de miliarde de euro”. Chiar așa o fi?...
”Dacă veți parcurge documentul care se referă la Concluziile Summitului Consiliului European din 17 – 20 iulie, veți vedea că finanțarea pentru România NU are nicio legătură cu „măreața” contribuție a lui Klaus Iohannis, ci cu anumite criterii de natură economică hotărâte de cei mari și valabile pentru toate statele membre, funcție de mărimea, contribuția ori gradul lor de dezvoltare, precum și de anumite disparități regionale”, reacționează Varujan Vosganian.
Altfel spus, fostul ministru subliniază care e locul și rolul României lui Iohannis în ”concertul” european: ”România nu a luptat și nu a izbândit, a primit exact ceea ce alții au decis să-i dea”.
”Dacă Iohannis ar fi avut o minimă contribuție, atunci România ar fi trebuit să primească un procent mai mare decât cel al ponderii sale în populația și teritoriul Uniunii - ceea ce nu s-a întâmplat”, conchide Varujan Vosganian.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova