BUCUREȘTI, 22 iul – Sputnik. Valoarea alocațiilor de stat pentru copii va crește, însă nu poate fi vorba despre dublarea lor. Violeta Alexandru, ministrul Muncii și Protecției Sociale, spune că promisiunile de dublare a veniturilor copiilor în absența unei surse de finanțare nu sunt responsabile.
Demnitarul a punctat că la cel mai înalt nivel este cunoscută și înțeleasă nevoia majorării veniturilor.
”Orice are nevoie de mai mult. Problema este că atât este bugetul şi din el trebuie să acoperi toate aceste nevoi. A dubla peste noapte fără să spui de unde, a face gesturi dublu, triplu, nu este o abordare responsabilă. Premierul mi-a cerut să fiu pregătită în acest sens”, a declarat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a subliniat cp alocațiile de stat pentru copii vor crește și că este pregătit ca săptămâna viitoare să intre în Guvern cu o majorare în privința acestor venituri, dar că totul va fi făcut cât să fie sustenabil în buget.
Un răspuns cu privire la pensii și alocații va veni foarte curând, a dat asigurări Violeta Alexandru, care a adăugat că acest lucru se va face după ce Ministerul Finanțelor va încheia bilanțul cheltuielilor și situația încasărilor după această perioadă marcată de pandemia de coronavirus.
Violeta Alexandru a explicat, astfel, că Ministerul Finanţelor este sursa autorizată care să comunice posibilităţile bugetare şi a asigurat că pensiile vor fi majorate, informează digi24.ro.