BUCUREŞTI, 21 iul – Sputnik. Șeful SpaceX și Tesla a promis că tehnologia Neuralink, care se află deja în testare, va permite transmiterea muzicii direct în creier.
Potrivit inginerului, acest sistem de cipuri pentru creier va putea ajuta în mod special în „controlul nivelului hormonilor”, precum și la „îmbunătățirea activităţii cognitive și ameliorarea anxietății”.
Un sistem revoluționar
Astfel, noua tehnologie va fi de folos persoanelor care suferă de patologii cerebrale, inclusiv de boala Parkinson. Scopul principal este însă să ajute oamenii să concureze cu inteligența artificială avansată, potrivit informațiilor de pe site-ul LADbible, citat de Sputnik France.
Pe Twitter, informaticianul Austin Howard l-a întrebat pe Elon Musk dacă utilizatorii acestui sistem vor putea asculta muzică direct de pe cipurile acestuia. Inginerul a răspuns afirmativ.
Mai multe informații despre acest nou proiect sunt așteptate pe 28 august.