BUCUREȘTI, 18 iul – Sputnik. Campionul alegerilor de la ultimele alegeri generale și locale, Niculae Bădălău, dă o lovitură majoră PNL, chiar în fieful de la Giurgiu!
Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Giurgiu, Marian Măroiu, a trecut la PSD cu o mare parte din organizația municipală a PNL – chiar toată echipa, după câte s-a înțeles din conferința de presă organizată de preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău.
Marian Măroiu va face echipă cu Marian Mina, candidatul PSD Giurgiu pentru un nou mandat la Consiliul Judeţean, a anunțat Bădălău, care a postat și pe Facebook.
”Bine ai revenit în echipa PSD Giurgiu, Marian Măroiu, candidatul nostru pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu! Mă bucur că vor veni alături de noi şi toţi colegii săi din organizaţia municipală a PNL Giurgiu”, transmite Bădălău.
Nicu Bădălău arată că municipiul Giurgiu are nevoie de ”un primar giurgiuvean, gospodar şi care să se preocupe de dezvoltarea oraşului”.
”Ştiu că, împreună cu Marian Mina, candidatul PSD Giurgiu pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, vom continua modernizarea întregului judeţ”, transmite Bădălău, arătând că ”avem nevoie de oameni tineri, serioşi, capabili şi îi susţin pe cei doi, în bătălia electorală care urmează să înceapă”.
Reamintim că Giurgiu a fost un important fief al liberalilor, unde fostul baron Lucian Iliescu a făcut legea mult timp. De asemenea, PNL a promovat și alte personaje controversate în județ, cum ar fi deputatul Păsat, condamnat ulterior la închisoare.
”Suntem #Echipa câştigătoare pentru #Giurgiu!”, anunță acum Nicu Bădălău – dând o lecție și colegilor din PSD, care l-au penalizat foarte repede pentru exprimarea referitoare la Diaspora – în condițiile în care… nu e nevoie să reamintim și ce exprimări a avut diaspora la adresa PSD.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova