BRUXELLES, 14 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Guvernul premierului ungar Viktor Orban a obţinut astăzi prin votul Parlamentului aprobarea pentru rezoluția depusă de partidul de guvernământ, Fidesz, prin care i se cere Uniunii Europene să acorde pachetul de asistență economică menit să sprijine redresarea economică fără să îl condiționeze de ”statul de drept”.
Uniunea și-a propus să cheltuiască 750 de miliarde de euro pentru recuperarea economică a statelor membre cele mai afectate de consecinţele pandemiei, dar aripa progresistă de la Bruxelles ar vrea să folosească prilejul pentru a îngenunchea statele care își manifestă suveranitatea. De aceea, a fost lansată propunerea ca distribuirea fondurilor UE să fie condiţionată de mult uzitatul concept ”statul de drept”, în fapt un pretext al Bruxelles-ului de a-i ataca pe cei care îi contestă directivele.
Săptămâna trecută, partidul Fidesz a depus în legislativ o rezoluţie în care cere ca resursele financiare ale Uniunii să nu fie asociate cu "condiţii politice sau ideologice - sub eticheta respectării statului de drept".
Rezoluţia respectivă a fost adoptată marţi cu 128 de voturi pentru şi 16 împotrivă, plus o abţinere, solicită totodată guvernului să condiţioneze aprobarea pachetului de asistenţă de o distribuire echitabilă a acestui ajutor între statele mai sărace şi ţările bogate ale UE.
"(Liderii UE) vor să lege acordarea acestor bani de obligaţia întrunirii aşteptărilor politice ale unei elite a UE din ce în ce mai agresiv-globaliste, pro-imigraţie, anti-familie şi anti-naţionale", a afirmat preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover.
Acesta a declarat clar că legislativul ungar "nu va accepta niciodată nicio condiţionare politică a pachetului de redresare".
De altfel, Viktor Orban şi-a rezervat dreptul de a folosi dreptul de veto al Ungariei împotriva unui acord în acest sens, ca ultimă soluţie.
Rezoluţia Fidesz a mai susţinut că procedurile UE împotriva Ungariei, precum şi a Poloniei, motivate politic, trebuie oprite înainte de aprobarea bugetului şi a planului de salvare ale blocului.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova