Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Tăriceanu spune clar când va trece legea carantinei de Senat

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunțat pe pagina sa de Facebook că legea carantinei va trece de Parlament în momentul în care nu va mai fi o amenințare pentru români.
Sputnik

BRUXELLES, 14 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Călin Popescu Tăriceanu a reacționat la declarațiile de astăzi ale președintelui Iohannis și a precizat când va trece legea carantinei de Senat pentru a merge la promulgare la Cotroceni.

S-a decis! PSD va vota legea carantinei cu amendamente

"Legea carantinei va trece doar în momentul în care ea nu va mai reprezenta o ameninţare pentru români. Când nu politrucii vor hotărî internarea forţată sau confiscarea bunurilor celor suspectaţi de infectare cu coronavirus. Calitatea de suspect de infectare sau chiar de bolnav nu ne transformă pe toţi în infractori, aşa cum încercaţi voi să ne faceţi să credem!", a scris Tăriceanu pe contul său de socializare în replică la acuzele președintelui țării.

Mai mult, Tăriceanu îl acuză pe Iohannis că este "rupt de realitate" şi a amintit publicului că aceasta "a ascuns virusul" în speranța de a obține alegeri anticipate.

"Cât de rupt de realitate trebuie să fii ca să deschizi tu, Preşedintele Prompter, subiectul cinismului în politică? Tu, care ai ascuns virusul ca să faci alegeri anticipate? Tu, care ai spus că virusul este doar o răceală cu uşoare dureri în gât? Tu, care închizi ochii la şmenurile guvernanţilor care fură fără ruşine la achiziţiile materialelor sanitare?", l-a contrat dur Tăriceanu pe președintele țării.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova