BUCUREȘTI, 13 iul - Sputnik, Marius Holdean. Atac neiertător al fostului europarlamentar Traian Ungureanu la adresa lui Klaus Iohannis într-un editorial pentru Adevărul unde este ridiculizată strădania președintelui României de a introduce în școli teoriile de gen care vorbesc despre sexul schimbător.
„Deodată, am devenit europeni. Cineva apără dreptul elevilor de a nu se pripi: azi eşti băieţel, mîine e o altă zi”, îl ironizează amar Traian Ungureanu pe președintele României.
El râde pe seama ”protestelor” care vor urma pentru că ”mulţimile nu vor răbda. Curînd, mari demonstraţii de pînă la 16 persoane vor umple pieţele. UE, BLM, LGBTQI, New York Times, Washington Post şi micile dar luminoasele noastre ONG-uri îşi vor dovedi curajul, declarînd orice opinie contrară o dovadă de fascism, rasism şi obscurantism”.
Dar, la adresa lui Iohannis, Traian Ungureanu este necruțător: Klaus Iohannis se bagă în lucruri pe care nu le înţelege şi e gata să se transforme ”din statuie mută în coadă de topor activ”, nu are valori şi răsuceşte gîtul logicii, presupunînd că nici ţara care l-a ales nu are aşa ceva.
Iar critica la adresa președintelui merge până la capăt: ”servilismul lui Iohannis corespunde degradării noastre culturale - lipsei totale de atuuri la nivel naţional. Cu ce fapte, cultură, PIB, kilometri de autostradă şi număr de locuri de muncă putem noi riposta? De pe ce bază putem respinge convingător asaltul fantismului progresist?”
El dă ca și exemplu de urmat Polonia, Ungaria, Cehia şi alte naţii ale Estului care se ţin bine pe picioare, pentru că au minte, curaj şi palmares.
Dar fostul jurnalist își amintește și de România educată a lui Iohannis, observând că sesizarea trimisă Curţii Constituţionale e cel mai bogat şi reprezentativ document-oglindă al societăţii româneşti a momentului.
”În el se vede tot - nu numai un Preşedinte decorativ şi decorator ca o pensulă în mîna unui zugrav orb. Sesizarea, aşternută pe hîrtie într-o agramateză coaptă, reproduce fidel prăbuşirea limbii, gramaticii şi culturii în România Educată a numitului Preşedinte. Partea rezervată argumentaţiei e un dezastru încă mai mare. Căci agramaţii care au scris sesizarea sînt, fireşte, şi proşti”.
Dacă interdicţia de admitere în programa şcolară a teoriei de gen este încălcarea libertății de exprimare, arată Ungureanu, cu acelaşi argument pot fi apărate şi introduse în şcoli şi alte discipline îndelung nedreptăţite: astrologia, spiritismul şi geografia pămîntului plat, susţinut de patru elefanţi aşezaţi pe o ţestoasă.
Cât despre teoria de gen, fostul europarlamentar arată că nu e rezultatul unei investigaţii ştiinţifice, ci ideologie pură.
”Noua teorie marxistă s-a mutat în cultură şi lucrează cu alt chiriaş: identitatea sexuală, socială, de gen şi rasială a minorităţilor oprimate. Eliberarea omenirii presupune dezrobirea acestor minorităţi care presupune, la rîndul ei, abolirea a tot ce era, odată, civilizaţie. Fiind fabricaţii impuse de opresor, sexul la naştere, cultura, ştiinţele, istoria, tradiţiile, religia, familia şi sistemele juridice trebuie abolite. În locul lor, se va aşeza adevărata cunoaştere”, descrie pe scurt Ungureanu aberația teoriei de gen, dar și alte deviații ale progresismului.
Un alt argument fraudulos al sesizării înaintate de Iohannis e ”natura antidemocratică a oricărei societăţi care nu adoptă creaţiile marxismului cultural, inclusiv teoria de gen”, mai scrie Ungureanu. Acest raţionament profund fals şi periculos, continuă Ungureanu, a mai fost folosit de Iohannis în timpul referendumului privitor la familie pentru a şantaja moral şi a fixa dogme în capul alegătorilor.
Dar democraţia nu are nimic în comun cu teoriile de gen şi, în genere, cu vreo ideologie anume, oricare ar fi reputaţia ei. Democraţia e un sistem de vot şi reprezentare care presupune egalitatea cetăţenilor în faţa legii, clarifică Ungureanu situația.
Concluzia lui Ungureanu este că preşedintele Iohannis e exact ce lipsea unei ţări fără direcţie: o busolă trucată.
”Restul e asigurat de un echipaj de ipocriţi (PNL s-ar opune, dar nu poate deranja Cîrmaciul), lepre (PSD face gălăgie pentru că vrea să ia locul Cîrmaciului), perverşi (USR şi Cioloş vor voturi şi decoraţii pentru că promit anularea punctelor cardinale) şi simulanţi (CCR apără legea pentru că e pe mînă cu leprele care vor locul Cîrmaciului)”, își încheie Ungureanu atacul dur la felul în care funcționează societatea românească.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova