BUCUREŞTI, 11 iul – Sputnik, Doina Crainic. Sâmbătă, vremea se va menține călduroasă, izolat caniculară la amiază în zonele de câmpie, unde și disconfortul termic va fi în creștere, potrivit România TV. În cursul zilei cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări la munte, iar spre seară și noaptea, treptat, în vestul, nordul și parțial în centrul țării, înnorările se vor accentua și local se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină.
Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În restul teritoriului cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 29 și 34 de grade, iar cele minime se vor încadra între 8 și 22 de grade.
Duminică, vremea se va răci semnificativ în regiunile vestice, nordice și centrale, dar în rest va fi în continuare călduroasă, pe arii restrânse caniculară la amiază în sud-est, unde și disconfortul termic va fi ridicat.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată ziua în vest, nord și centru, iar seara și noaptea mai ales în jumătatea de est a teritoriului. Vor fi înnorări temporar accentuate și se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și averse ce vor avea și caracter torențial. Izolat vor fi căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor fi local mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17...19 grade în nord și 34...36 de grade în sud-est, iar cele minime se vor încadra între 7...8 grade în depresiunile intramontane și 18...19 grade pe litoral.
Luni, vremea se va răci și în sud-estul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în sud și est, unde, mai ales în prima parte a zilei, se vor semnala averse, ce vor avea și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice. Vântul va avea intensificări în special în estul țării și în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 6 și 16 grade.
Marţi, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza în zona de munte, unde local vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări în sud-est și, de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 6 și 16 grade.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova