Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Titularizare 2020. Anisie, anunțul momentului, profesorii să fie pregătiți

Ministrul Educației și Cercetării a făcut o serie de declarații cu privire la concursul național de titularizare 2020. Demnitarul a dat date exacte privind acest moment.
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Profesorii care doresc să obțină un post pe perioadă nedeterminată în sistemul de învățământ sunt la un pas distanță de a-și vedea visul cu ochii.

Titularizare 2020: s-a aflat data când profesorii ar putea susține concursul

Și aceasta pentru că, după o perioadă de zbucium – suspendarea concursului național de titularizare 2020, apoi adoptarea de către Senat, pe 26 iulie 2020, a unei legi promulgate de Klaus Iohannis.

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a explicat că, în data de 29 iulie 2020, se va susține concursul național de titularizare 2020, evident, tot în condiții speciale, din pricina pandemiei de coronavirus.

”Trebuie să spunem că a fost legea 55 prin care erau interzise aceste concursuri, prin urmare ar trebui să suspend acest proces de realizarea a concursului titularizare pentru profesori. A fost promulgată lege acum, o altă lege, de către președintele României Klaus Iohannis și putem să susținem acest examen”, a punctat Anisie.

Demnitarul a subliniat că ordinul cu calendarul a fost aprobat și începând cu data de nouă iulie candidații își pot depune dosarele.