Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Rusia a decis dacă renegociază sau nu acordul de împrumut cu Moldova

Federația Rusă este gata să reia negocierile privind acordarea creditului de 200 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Președintele Igor Dodon a publicat un document pe care l-a primit de la Moscova și confirmă intenția autorităților ruse.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 iun. - Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, a publicat pe pagina sa de Facebook scrisoarea pe care a primit-o din partea autorităților din Federația Rusă, care au răspuns solicitării făcute de premierul Ion Chicu de a relua negocierile privind acordarea creditului de 200 de milioane de euro pentru Republica Moldova. 

Ministerului rus al Finanțelor a cerut ca autoritățile de la Chișinău să anunțe despre modificările în acordul de credit. ”Procesul începe”, așa a scris șeful statului la scrisoarea publicată. 

Guvernul condus de Ion Chicu a ajuns anterior la un acord cu Federația Rusă privind contractarea unui împrumut în valoare de 200 de milioane de euro cu o dobândă de 2% anual, pe un termen de 10 ani. În data de 7 mai însă magistrații Curții Constituționale au anulat înțelegerile între cele două țări, după ce mai mulți exponenți ai opoziției au reclamat pretinse clauze nefavorabile pentru Moldova.

Decizia Înaltei Curți de a declara acordul neconstituțional a fost calificată de către viceministrul de Externe al Rusiei Andrei Rudenko drept una politizată.

„Rusia a vrut sincer să ajute Moldova, dar, din păcate, politicienii moldoveni pun ambițiile politice mai presus de interesele cetățenilor”, - a declarat Rudenko.

În data de 15 mai, premierul Ion Chicu a expediat o scrisoare la Moscova prin care a cerut să fie reluate negocierile pentru contractarea împrumutului. Recent, autoritățile ruse au anunțat că sunt gata pentru aceste discuții. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova