BUCUREȘTI, 25 iun – Sputnik, Evan Răutu. Nici nu se terminase prima parte a interviului cu Liviu Dragnea, când Administraţia Naţională a Penitenciarelor a făcut o precizare uluitoare: nu a aprobat nici un fel de interviu – nici direct, nici online.
”Având în vedere vehicularea în spaţiul public a unor informaţii privind intermedierea unor comunicări între reprezentanţi mass-media şi persoane private de libertate, precizăm: începând cu data de 16.03.2020, odată cu decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României, şi până la momentul prezentei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, indiferent de forma de materializare indicată de petent (fizic/online)”, transmite ANP.
Deci, cum se justifică interviul acordat Ancăi Alexandrescu postului ”Realitatea Plus”?!
Analistul Sputnik, Dragoș Dumitriu, consideră că această controversă probează că Victor Ciutacu a avut dreptate – Dragnea a făcut o mutare greșită.
”După anunțul ANP situația e încurcată… această așa zisă ”bombă” de presă îi va exploda în față lui Dragnea”, spune analistul Sputnik. ”E posibil să se constate că Dragnea a încălcat regimul de detenție, ceea ce îi ca aduce necazuri”.
În plus, arată analistul, ”Ciutacu are dreptate – cei de la ”Realitatea” îl fac praf, așa cum au făcut-o mereu, iar prin intermediul lui dau și în alții din PSD”.
”Cred că reputatul jurnalist are perfectă dreptate în tot ceea ce a spus în acest caz – și, să nu uităm, Victor Ciutacu a realizat interviuri de mare succes cu personalități aflate în detenție – deci știe cel mai bine să aprecieze efectul unui asemenea demers de presă”, a conchis analistul Sputnik.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova